Vedete care refuză să îmbătrânească! Top celebrități care arată mai bine acum decât în tinerețe

De Mihaela Uretu, pe

Peste unele vedete timpul pare că trece fără să lase urme. Mai multe dive din România, dar și de la Hollywood sunt dovada vie că poate exista „tinereţea fără bătrâneţe”. Iată topul celebrităților care refuză să îmbătrânească!

Cine spune ca frumusețea nu durează o veșnicie și că o femeie nu mai este frumoasă odată cu trecerea anilor se înșală. Deşi nu mai sunt la prima tinereţe, aceste 12 dive arată poate chiar mai bine decât arătau în tinerețe.

Mama natură, dar și operaţiile estetice şi tratamentele de înfrumuseţare au făcut minuni în cazul acestor vedete. J.Lo, Demi Moore sau Jennifer Aniston sunt doar o parte din divele de la Hollywood pentru care timpul parcă a stat în loc.

Vedete din România care refuză să îmbătrânească

Expresia „vârsta e doar un număr” pare să se potrivească și în cazul multor dive din România. Loredana Groza, Mihaela Rădulescu sau Anca Țurcașiu sunt doar o parte din vedetele care pare că refuză să îmbătrânească.

Anca Țurcașiu – 52 de ani

Probabil că nu există persoană în România care să nu fi auzit măcar o data de Anca Țurcașiu. Actriță și cântăreață, Anca s-a născut pe 8 mai 1970 la București. Vedeta, care a debutat la vârsta de numai 14 ani, are o siluetă de invidiat, la care multe doamne doar visează. Întrebată despre cum își menține această siluetă, artista a dezvăluit că are foarte mare grijă ce mănâncă și face foarte mult sport.

Loredana Groza – 52 de ani

Loredana Groza este de departe diva muzicii românești. La 52 de ani vedeta nu se mândrește doar cu o siluetă care pare ca și sculptată, ci și cu un ten impecabil. Artista născută în Onești a dezvăluit în nenumărate interviuri că acordă o mare atenție tenului ei. Aceasta folosește foarte multe creme pentru hidratare pentru a compensa faptul că este nevoită să poarte machiaj foarte des.

Dana Săvuică – 52 de ani

Deși are 52 de ani, fostul fotomodel și prima româncă care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy are aceeaşi siluetă ca pe vremea când defila pe podium. Vedeta a avut întotdeauna grijă de felul în care arată. Gena bună, ritualurile de frumusețe și o dieta echilibrată sunt cheia succesului în cazul Danei Săvuică.

Mihaela Rădulescu – 53 de ani

Mihaela Rădulescu este de departe una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Diva de la Monaco arată impecabil la cei 53 de ani ai săi. Însă totul se datorează disciplinei și ambiției pe care șatena o are. Pe contul său de Instagram, vedeta le-a împărtășit fanelor sale că preferă să folosească creme și remedii naturale, să aibă o dietă echilibrată și nu consumă niciodată alcool.

Camelia Șucu – 57 de ani

La cei 57 de ani de ani ai săi, Camelia Șucu este una dintre femeile de afaceri de succes din România care întoarce toate privirile atunci când apare la vreun eveniment monden. Soția omului de afaceri Dan Șucu este pasionată de modă și are mare grijă atunci când vine vorba de silueta ei. Afacerista a dezvăluit în cadrul unui interviu, că practică intermitent fasting și face foarte mult sport.

Dana Sota – 59 de ani

Deși se apropie de vârsta de 60 de ani, Dana Sota se află într-o formă fizică de invidiat. Autoarea volumului de succes „Frumusețea se învață este considerată” a fi un guru în materie de beauty. Pe site-ul său, expertul în beauty oferă tuturor sfaturi pentru o îngrijire corectă a pielii. Cât despre ea, vedeta a mărturisit că se menține în formă cu ajutorul masajului.

Vedete din străinătate care refuză să îmbătrânească

Demi Moore – 60 de ani

Demi Moore se mai poate lăuda cu un fizic de milioane chiar și la vârsta de 60 de ani. Mamă a trei fete, actrița consumă de mai mulți ani alimentele în stare crudă și consideră că această dietă este cel mai mare secret al frumuseții sale. În ceea ce privește produsele de îngrijire, actrița iubește cremele hidratante pentru față și corp dar și măștile pe bază de argilă. Iar pentru detoxifierea sângelui, actrița face tratamente cu lipitoare.

Sharon Stone – 64 de ani

Cunoscută mai ales pentru rolurile de femeie fatală pe care le-a intepretat, Sharon Stone se încăpățânează să demonstreze că vârsta este doar un număr. Actrița în vârstă de 64 de ani impresionează în continuare prin forma fizică de invidiat și aspectul luminos al tenului. Secretul stă în hidratare, a declarat Stone. În plus, actrița nu bea deloc cafea și face foarte mult sport.

Jennifer Lopez – 53 de ani

Jennifer Lopez trăiește cea mai bună perioadă a vieții sale. Vedeta se numără printre femeile admirate de milioane de femei din întreaga lume, iar anul acesta s-a căsătorit cu marea sa dragoste din tinerețe, actorul Ben Affleck. J.Lo le-a mărturisit fanilor că secretul prin care se menține atât de frumoasă sunt șapte ore de somn pe noapte, meditație în fiecare dimineață și un stil de viață sănătos. Diva nu bea alcool sau cafea și nu fumează. Se antrenează de trei ori pe săptămână, iar cinci zile din șapte dansează.

Jennifer Aniston – 53 de ani

De-a lungul carierei sale, Jennifer Aniston a rămas definiția frumuseții fără bătrânețe. Ritualul ei de frumusețe nu este unul greu de urmat. Jennifer consideră că gena foarte bună a părinților și-a spus cuvântul și în cazul ei. Cu toate acestea, actrița susține că are o dietă echilibrată, face sport regulat și este foarte atentă la rutina de îngrijire a tenului și a părului.

Sofia Vergara – 50 de ani

Sângele latin se pare că are efecte miraculoase. Sofia Vergara, este una dintre cele mai sexy dive latino. Ca și în cazul lui J.Lo, Sofia impresionează cu forma să fizică excepțională. Revista GQ Mexic a numit-o Marilyn Monroe a Columbiei, în timp ce presa din Columbia au spus despre ea că este „viagra naturală pentru bărbați”. Actrița are o viață activă și spune că încearcă să evite mâncarea procesată. Cu toate acestea, diva latino a declarat în repetate rânduri că este obsedată de dulciuri.

Thalia – 51 de ani

Thalia s-a făcut remarcată datorită rolurile jucate în telenovele. Îndrăgita actriță a șocat întreg mapamondul după ce s-a aflat că și-ar fi scos două coaste ca să aibă talia mai mică. Deși pare că a oprit timpul în loc, celebra artistă face eforturi mari ca să-și păstreze silueta. Actrița face zilnic sport, iar din când în când ține dieta de detoxifiere. În fiecare dimineață bea un pahar cu lapte degresat, iar mesele ei sunt compuse din 60% legume și doar 40% proteine. În plus, aceasta și-a exclus complet din dietă carbohidrații.

Sursa Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter