Cu cine se duce Ramona Olaru în vacanță de ziua ei. „Să fie lumea invidioasă, fac ce vreau!”

De Raluca Vițu, pe

Ramona Olaru (33 de ani) are planuri mari pentru vara aceasta. Asistenta din matinalul de la Antena 1, „Neatza cu Răzvan și Dani”, și-a plănuit deja vacanțele pentru această vară și este nerădătoare pentru ce urmează.

„Pe banii mei, mă distrez doar eu!”

Ramona Olaru are de gând să viziteze, cu ocazia zilei ei de naștere, care va fi pe 7 iulie, Italia, Franța și Grecia. Vedeta de televiziune spune că se va duce pe banii ei, însoțită de două prietene.

Urmează să plec la Milano, plec la Nisa, Cannes și în Saint-Tropez, de ziua mea, apoi, la Mykonos, zece zile. Să fie lumea invidioasă, muncesc și fac ce vreau pe banii mei. Pe banii mei, mă distrez doar eu.

Citeşte şi: Cum și-a câștigat Ramona Olaru primii bani. „Trebuia să fac niște bani, ca să plec la București”

„Compania este, în sfârșit, foarte bună”

M-am hotărât, de la începutul anului, să mă duc să vizitez cât mai multe țări și orașe, pentru că mă încarcă foarte mult. Am două prietene, pe care le-am găsit pe calapodul meu, și care au rămas, în timp, doar ele două și ne facem de cap. Compania este, în sfârșit, foarte bună. După o vârstă și după anumite evenimente în viață, sita se cerne și rămâi doar cu ce este bun – a declarat Ramona Olaru, pentru impact.ro.

„Cum ar trebui să îmi cunosc viitorul soț dacă nu ies la întâlniri?”

Asistenta de la Antena 1 spune că acum este singură, după ce, luna trecută, a confirmat că are o relație cu milionarul Mircea Babagianu, un tânăr de 25 de ani, fiul fostului șef de Cabinet al Prefecturii Ialomița, Gheorghe Babagianu. Deși spune că nu există niciun bărbat în viața ei, Ramona Olaru a afirmat că își caută în continuare „viitorul soț”.

Citeşte şi: Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au rupt logodna? Ce a postat asistenta TV în mediul online

Viața mea sentimentală e foarte bună, sunt singură! În sfârșit, trebuia să spun că sunt singură! M-am mai întâlnit și probabil că o să mă mai întâlnesc. Cum ar trebui să îmi cunosc viitorul soț dacă nu ies la întâlniri? Să aibă peste 34, 35 de ani, să fie mai închis la culoare, nu prea gras, nu prea slab, să fie grijuliu, protector, să nu aibă în cap înșelatul și atenția altor femei, să fiu centrul Universului său.

Citeşte şi: Ramona Olaru, ironii la adresa foștilor parteneri

Să știu că mă pot baza oricând pe el. Nu am nevoie de banii lui, pentru că mi-i fac singură, dar să ofere stabilitate. Să fie protector pentru mine și pentru fetița pe care eu mi-o doresc. Dacă iese băiat, asta e, accept orice de la viață” – a adăugat asistenta de televiziune, pentru sursa amitită mai sus.

Ramona Olaru și relația cu Cătălin Cazacu

Cei doi au format un cuplu timp de un an și în toamna lui 2022 anunțau că se vor căsători.

Citeşte şi: Cuza, despre relația dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu: „Știam foarte bine că Ramona e cu cineva”

„Data exactă nu (n.red.: a fost stabilită), dar cu aproximație, pe la începutul verii viitoare. În România, dar la mare… Suntem îndrăgostiți de mare amândoi, așa că nu a fost foarte greu să alegem o locație”, a declarat anul trecut Ramona Olaru, pentru Spynews.

Dar povestea lor care la momentul respectiv părea idilică, s-a sfârșit brusc când Ramona Olaru a aflat că logodnicul ei are o amantă. Mai mult, vedeta de la Antena 1 l-a și prins pe Cazacu în pat cu amanta, lucru care a dus la renunțarea la logodnă și la despărțire.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter