Unica de octombrie te așteaptă! Raluka, diva sexy și fără inhibiții, pe copertă

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Joi, 23 septembrie 2021, 10:24

Ediția de octombrie a revistei Unica îți aduce aminte că toamna nu înseamnă că trebuie să renunțăm la deliciul culorilor pastelate și la distracție. Cu apariția fresh și sexy a artistei Raluka pe copertă, pregătește-te să descoperi o ediție specială, numai bună de citit alături de o ciocolată caldă.

La 30 de ani, Raluka este deja un nume bine cunoscut în industria muzicală. Însă în industriile creative, există un stereotip toxic, care spune că femeile au o dată de expirare. Raluka însă este genul de artistă care nu crede în asemenea stereotipuri: „Nu m-am gândit niciodată că există o dată de expirare, ci mai degrabă la când voi vrea să mă opresc și să mă odihnesc. Asta depinde de puterea de adaptare a fiecărui artist, cât de mult vrea să se reinventeze și cât de mult își dorește să rămână pe scenă. Eu îmi doresc să cânt și să încânt lumea pentru mult timp de acum încolo. Rămâne de văzut când și dacă voi vrea să mă opresc vreodată”.

Descoperă un interviu deosebit, plin de sinceritate, în ediția de octombrie a revistei Unica.

Unica de octombrie îți aduce interviuri cu oameni de excepție

Mereu ne place să descoperim și redescoperim oameni în interviurile noastre, iar luna octombrie nu face excepție. Am vorbit cu vedete îndrăgite de la noi, care au nenumărate povești de împărtășit.

Anca Dumitra ne-a cucerit iremediabil cu rolurile din televiziune, dar și din teatru. Anul acesta ne surprinde cu un rol de excepție în filmul „Complet necunoscuți”, adaptarea românească a filmului de succes „Perfetti sconosciuti”, despre care ne-a vorbit cu multă pasiune.

La rândul său, frumoasa și nonconformista Iulia Albu ne-a încântat cu viziunea ei profundă asupra vieții. Este genul de femeie care ne inspiră să găsim de fiecare dată cea mai bună versiune a noastră. Despre aceste lucruri, dar și despre mutarea la Antena 1, ne-a povestit chiar ea.

Am stat de vorbă și cu Cristi Brancu, de la Prima TV. El este nu doar un jurnalist desăvârșit, cu coloană vertebrală, ci și un soț loial și un tată iubitor. El nu s-a sfiit să ne arate dedesubturile personalității sale, dar și opiniile tranșante pe care le are asupra mass-mediei din România.

În Unica de octombrie vei găsi articole bune de savurat când afară plouă

Unica de octombrie te așteaptă! Raluka, diva sexy și fără inhibiții, pe copertă

Dincolo de interviurile pe care le vei găsi în revista Unica de octombrie, vei găsi și materiale care te vor inspira pe plan de beauty, dar și pe planul dezvoltării personale.

Doctorul Lucian Negoiță ne-a vorbit despre cultura criticii în care trăim – și de ce trebuie să luptăm să ajungem într-o cultură a aprecierii. Pentru că, la urma urmei, fericirea la locul de muncă trebuie să fie în echilibru cu fericirea din viața personală dacă vrem să avem parte de liniște sufletească.

Și pentru că ne aventurăm pe tărâmuri psihologice, doctorul Beatrice Popescu ne-a spus care sunt cele șase cele mai populare mituri românești despre mersul la psiholog. Iar mai apoi, le-a demontat pe fiecare în parte, arătându-ne că nevoia de a merge la psiholog este firească și umană.

Pentru un psihic sănătos este însă important să te simți și bine în pielea ta. Pentru unele femei, acest lucru înseamnă să se epileze, pentru altele nu. Dacă faci parte din prima categorie, te invităm să descoperi articolul scris de doctor Iuliana Cîrcu despre epilarea definitivă cu laser, pentru a vedea opinia unui dermatolog asupra acestei proceduri.

Iar dacă tot am vorbit despre îngrijirea pielii, află că ți-am pregătit și un material despre îngrijirea premium a acesteia. O piele sănătoasă un aliatul de preț al încrederii de sine. Iar pentru asta avem nevoie de răbdare, documentare și… mult SPF!

Revista Unica de octombrie se găsește din 23 SEPTEMBRIE la punctele stradale de difuzare a presei, în lanțurile Metro și în rețeaua Inmedio.

Foto – George Pruteanu

Make-up – Anca Buldur

Hair Style – Adonis Enache (Balmain Hair Couture Ambassador, Endorphin Lab)

Stilist – Irina Hartia

Vestimentație și accesorii – Dior, magazinul Mengotti; Seen Users; Balenciaga; Rhizome; Girissima; Burberry; Mugler.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter