Trupul neînsufleţit al lui Ion Caramitru nu va fi depus la Teatrul Național. Unde va fi înmormântat

De Unica.ro, pe

Ion Caramitru s-a stins din viață duminică, 5 septembrie, la vârsta de 79 de ani. Actorul era internat de o lună la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unei bacterii. Trupul neînsuflețit al marelui actor nu va fi depus în foaierul Teatrului Național.

Familia lui Ion Caramitru și-a dorit discreție și a decis ca trupul neînsuflețit al actorului să nu fie depus la Teatrul Național din București, ci la o biserică. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu, pot merge în foaierul Sălii Mari de la TNB, potrivit observatornews.ro.

Acolo a fost depus portretul cu doliu al celui care a fost director al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Cei care doresc să lase un ultim mesaj vor găsi acolo și o carte de condoleanțe.

Se pare că actorul va fi înmormântat în cimitiru Bellu, pe Aleea Artiștilor.

Citește și: Sarah Harding, fostă membră a trupei Girls Aloud, a murit la 39 de ani

Fiica Adelinei Pestrițu a început grădinița cu lacrimi! Ce s-a întâmplat

Din ce cauză se operează Chef Florin Dumitrescu an de an: „Suntem mulți baieți cu problema asta!”

Elena Udrea și Adrian Alexandrov au aniversat 5 ani de relație. Unde a mers cuplul în vacanță

Cine a fost Ion Caramitru

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, la București, și conducea Teatrul Național București (TNB) din anul 2005. A fost președinte al UNITER din 1990, iar între 1996 și 2000 a fost ministru al Culturii.

De-a lungul carierei sale a jucat în peste 40 de filme de lung metraj. Actorul a debutat cu un rol secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Radu Ciulei (1964).

Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987).

De asemenea, a avut o carieră admirabilă în teatru, ca actor și regizor. Acesta a debutat în rolul Eminescu, în 1964, la TNB.

În semn de apreciere pentru întreaga sa activitate, în 2012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, ce se află în Piața Timpului din Bucuresti.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter