Roxana Ciuhulescu, „dezamăgită” de CRBL și Cătălin Zmărăndescu, foștii colegi de la Survivior România 2022

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 01 februarie 2022, 12:50

După doar 2 săptămâni în competiție, Roxana Ciuhulescu a fost eliminată de la Survivor România 2022, din considerente medicale. „Nici nu-mi dădusem seama de gravitatea problemei. La început, doar am constatat că genunchiul mi se umflase. I-am arătat medicului, m-a consultat și a decis ca, cel puțin în ziua respectivă, să nu intru în concurs”, a povestit jurnalista pentru Click!.

Roxana Ciuhulescu, „dezamăgită” de CRBL și Cătălin Zmărăndescu, foștii colegi de la Survivior România 2022

„Ziua următoare, genunchiul era deja dublu și nu mai puteam călca pe picior. Același medic a decis să mă trimită la spital pentru investigații. Odată ajunsă la clinică, mi-a fost extras lichidul și mi-au fost administrate antiinflamatoa­re și antibiotic. Cu toate tratamentele, genunchiul s-a umflat încontinuu și așa am ajuns la excluderea din competiție, prin eliminare pe motive medicale”, a continuat.

„În acest moment, deși sunt în repaus, piciorul este în continuare umflat și se vorbește despre o posibilă ruptură de ligament. M-am programat la RMN. A fost frustrant să-mi văd colegii cum se chinuie să câștige competiția și că au nevoie de mine, iar eu nu puteam susține echipa decât moral”, a completat.

„Fetele au fost obligate să intre de mai multe ori în concurs, să concureze și pentru mine. Mă uitam de pe margine și îmi rodeam unghiile de emoții și stres. Foarte frustrant a fost sentimentul acela de neputință. Mă mustra și gândul că Xonia fusese eliminată, deși era aptă fizic. Iar eu, care nu mai puteam juca, am fost votată să rămân în competiție. Mi s-a părut nedrept față de ei toți”, a mai spus.

În cadrul aceluiași interviu, Roxana a mărturisit că a fost dezamăgită de coechipierii ei, CRBL și Cătălin Zmărăndescu. „Nu am acceptat niciodată bârfa sau vorbele de ocară aruncate gratuit oamenilor care nici măcar nu sunt de față sau nu se pot apăra. Așa a început disputa dintre mine și Zmărăndescu, pentru că am spus lucrurilor pe nume”, a explicat prezentatoarea TV.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

S-a aflat secretul! Una dintre concurentele de la „Survivor” a participat în trecut la emisiunea „Burlacul” – despre cine este vorba

Elena Chiriac, atacată de Xonia. Sportiva a nominalizat-o pe solistă pentru eliminarea de la Survivor România 2022

Ce înjurătură le-a adresat Blaze „Faimoșilor” de la Survivor România. De acolo a pornit scandalul

Ce salariu are Dan Pavel, charismaticul prezentator Survivor România?

„Cum niciunul din echipă nu a vrut să-i atragă atenția că nu este frumos să-ți vorbești colegii pe la spate, Zmărăndescu a fost deranjat că am spus eu lucrurilor pe nume. Cei vizați nu erau de față când Zmărăndescu vorbea urât despre ei, lucru care nu știu dacă s-a văzut sau nu la TV. M-a deranjat bârfa. Realizam că, dacă nu i se pune punct, va fi greu să devenim cu adevărat o echipă. Probabil, asta a fost o lecție pentru el. Pe de altă parte, sunt conștientă că oamenii nu sunt obligați să te iubească sau să te accepte”, a completat.

Cât despre CRBL, Roxana a precizat: „O altă «surpriză» a venit din partea lui CRBL. Cu toate că l-am admirat și că în fiecare an, de ziua lui, îi transmiteam mesaje de felicitări. În cadrul Survivor, am descoperit că CRBL este un cu totul alt om față de cel care credeam că este. Reacțiile lui de dispreț față de mine și respingerile cu care m-a tratat, de-a lungul acestei perioade, m-au făcut să-mi schimb părerea față de el, ca om. CRBL m-a dezamăgit”.

„Pe scurt, experiența Survivor sună așa: foamete, dormit pe podea și trezit cu dureri de toate oasele, frig și umiditate mare noaptea, alergii de la insecte, insolații, deshidratări, contuzii/umflături de la probele sport, suspine de dorul familiei. Sunt doar câteva «ingrediente» ale celei mai dure emisiuni-competiții din lume. Ca să nu mai spun că este greu să concurezi când n-ai mâncat ceva de câteva zile”, a mai spus Roxana Ciuhulescu, pentru Click!.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter