Elena Ionescu dezvăluie cum i-a schimbat Survivor România viața și cum își crește fiul: „Vreau să fiu prietenă cu copilul meu” / Exclusiv

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 17 mai 2023, 15:39

Cântăreața Elena Ionescu (34 ani), fosta solistă a trupei „Mandinga”, dezvăluie, într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, detalii neștiute despre copilăria ei, dar și despre viața alături de fiul său, în vârstă de aproape 5 ani.

Cu ochelari și în prima bancă, Elena a fost o elevă liniștită care și-a dorit să-și facă mama profesoară mândră. Sfaturi a primit în egală măsură de la părinții ei și, atunci când a venit în București, tatăl i-a „spus cam tot ce înseamnă viața, relațiile, bărbații pe care îi voi cunoaște” și lumea în care va intra.

Elena Ionescu, o mamă relaxată: „Vreau să fiu prietenă cu copilul meu. Nu am problema cu drobul de sare”

În urmă cu aproape 5 ani, Elena Ionescu a devenit părinte, la rândul ei, și mărturisește că obiectivul său este să fie cea mai bună prietenă a băiatului ei, Răzvan Andrei, motiv pentru care petrece mult timp alături de el. Aflăm de la artistă și cu ce s-a confruntat atunci când a participat la „Survivor”, când s-a îndrăgostit prima dată, dar și când a avut prima relație din viața ei.

Elena, în 2016 ai decis să urmezi o carieră solo. Ai regretat vreodată această decizie?

Mi-a fost destul de greu, pentru că eram obișnuită cu un band mare, cu o formație care cânta sută la sută live. A fost greu să refac o altă trupă. Eram foarte legați, dar am optat o vreme să merg cu dansatoare, a fost o perioadă drăguță cu Puya și Vescan. Apoi mi-am făcut un band cu care cânt ocazional și astăzi, dar o să fac un proiect mai amplu în acest an.

Elena Ionescu a câștigat Survivor în 2020: „Am evoluat acolo, m-am redescoperit și am luat tot ce-i mai bun”

Ai câștigat „Survivor”. Care a fost cel mai bun moment de acolo, dar și cel mai neplăcut?

Nu-mi amintesc decât momentele frumoase, pentru că de acolo iei lecții. Lecții de viață pe care nu le înveți la nicio altă competite sau școală. Îmi place să cred că am evoluat acolo, m-am redescoperit și am luat tot ce-i mai bun.

“Am descoperit că am o capacitate de toleranță foarte mare”

Ce ai învățat acolo despre prietenie și despre răutăți?

Am învățat că pot tolera mai mult decât m-am gândit vreodată. Am descoperit că am o capacitate de toleranță foarte mare atunci când am obiectiv, și nu numai. Mi-am dat seama că pot fi mai mult decât de a ‘călca pe cadavre’ pentru a ajunge la final. Cred că asta a empatizat foarte mult cu mine și de aceea am ajuns la final.

Ai mai participa vreodată la un astfel de concurs?

Pe moment aș spune nu. Dar cum mă cunosc ca persoană, ambițioasă și care nu se da la o parte când are o provocare în față sau un obiectiv, n-o să zic niciodată niciodată. Dar acum pot să spun că a fost o experiență destul de grea, pe care o faci o dată în viață.

Citește și:  Daniel Pavel, dezvăluiri din spatele camerelor de filmat! Măsura luată de prezentatorul Survivor ca să nu mai ajungă la medic în Dominicană / Exclusiv

Citește și: Andreea Moromete, eliminată de la Survivor România. Câți bani a câștigat influencerița pentru cele 18 săptămâni în Republica Dominicană

Citește și: Bianca Patrichi, schimbare de look. Cu câți bani s-a întors de la Survivor România

Citește și: Fiul lui Daniel Pavel a terminat liceul. Imagini de colecție cu Antoniu și fosta soție a prezentatorului Survivor România

Elena Ionescu, în copilărie: “Am făcut gimastică artistică, karate, modeling, balet, canto, teatru”

Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Îmi plăcea foarte mult să mă mișc, să fac mișcare. Părinții mei m-au dus mereu peste tot, am făcut gimastică artistică, karate, modeling, balet, canto, teatru.  Opțiuni care mi-au plăcut și care m-au ajutat foarte mult până în prezent.  Și acum sunt îndrăgostită de sport, alerg, merg la înot, merg la sală. A devenit un mod de viață și îmi place foarte mult.

Elena Ionescu în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală
Elena Ionescu în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală

“Tata mi-a spus cam tot ce înseamnă viața, relațiile, bărbații pe care îi voi cunoaște”

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

De cele mai multe ori la mama, petreceam foarte mult timp cu ea și îmi dădea foarte multe sfaturi.  Dar când am venit în Bucureșți, cele mai multe sfaturi le-am primit de la tata. A simțit nevoia să intervină și mi-a spus cam tot ce înseamnă viață, relațiile, bărbații pe care îi voi cunoaște. Mi-a dat exemple din viața lui și mi-au prins foarte bine. Așa că sfaturile au venit de la amândoi, dar în perioade diferite.

Cine era mai drastic cu tine, mama sau tata?

De principiu era tata, dar sub ordinele mamei. Când mai făceam ceva părea că tata era supărat, dar mama era cea care dădea directivele. Exigență nu prea exista la noi în familie, comunicarea era importantă. Mai „furam” câte o palmă la fund și asta însemna că sigur făceam lucrurile pe dos.

“Eram fata cuminte, cu ochelari, din prima bancă”

Ce-ți mai aduci aminte din perioada liceului? Erai genul timid sau rebel?

Eram timidă, fata cuminte, cu ochelari, din prima bancă. Liniștită, fără prea multe vorbe. Fata mamei care era profesoară, așa că am avut un respect aparte față de școală. Nu am vrut niciodată să o fac de râs.

Erai, la un moment dat, cunoscută ca „fata mare a showbiz-ului”. Când a dispărut această „etichetă”?

Așa este, am venit la 17 ani în Bucureșți și abia la 21 de ani am avut prima relație. A fost una frumoasă, de 5 ani, cu un băiat de la care am avut de învățat. Mi-a dat o direcție în viață.

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

Cred că în liceu, de un băiat cu care am avut o relație platonică. M-am înțeles foarte bine cu el, m-am simțit protejată, deși el nu a fost băiatul vieții mele sau primul bărbat. A stat lângă mine foarte mult timp,  a avut răbdare cu mine, un om bun.

De unde a apărut pasiunea pentru muzică?

De foarte mică, încă de la grădiniță cântam. Dar prima dată m-am urcat pe scenă la Caracal, aveam 6 ani. Aveam de interpetat un cântecel pe care l-am primit de la școală. Am mers în zeci de festivaluri din țară, unde am câștigat de la cele mai mici până la cele mai mari premii.

Elena Ionescu: “Când iubești ceea ce faci niciodată nu poți să renunți”

A existat vreun moment, în viața ta, când ai vrut să renunți și să faci altceva?

Când iubești ceea ce faci niciodată nu poți să spui că renunți. Au fost momente de oboseală, de epuizare, cântam non-stop cu două zile libere pe săptămână. Dar mă hrăneam cu asta și nu pot să spun că aș renunța la muzică, e viața mea. Ea mă va „hrăni”, cât voi trăi asta voi face. Trăiesc prin muzică.

Cum este mama Elena? Lași copilul să aibă libertate, mai intri în panică?

Mama Elena este o femeie destul de deschisă și de actuală. Petrec foarte mult timp cu copilul meu, vreau să-l sprijin și să-l susțin. Nu sunt genul de femeie panicată, nu am problema cu „drobul de sare”. Îl las să se deschidă față de mine, să spună ce dorește. Vreau să îl duc pe direcția cea bună, așa cum au făcut părinții mei cu mine. Dincolo de mamă-fiu vreau să fiu prietenă cu copilul meu.

Elena Ionescu alături de fiul ei. Sursă foto: Arhivă personală
Elena Ionescu alături de fiul ei. Sursă foto: Arhivă personală

Elena Ionescu, despre calități și defecte

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

N-aș putea să răspund la întrebarea asta, defecte avem cu toți, calități la fel. Sunt ambițioasă în ceea ce fac, un om dăruit, de încredere. Ca defecte sunt încăpățânată, ca Taurul. Mai cad, mă mai ridic, important e să mă ridic.

Ce nu știe lumea despre tine? Pescuiești, colecționezi ceva?

Am și pescuit, îmi place tot ce înseamnă natură, să călătoresc foarte mult. Merg la cățărări și la patinaj. Mă bag în orice experiență legată de sport.

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

În principiu nu fac rău, voit sau nevoit. Ce mie nu-mi place altuia nu fac.

“Este normal să dezamăgești oamenii”

Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?

Nu știu momentan, este normal să dezamăgești oamenii. Și dacă aș fi făcut-o nu o făceam public, nu m-ar fi avantajat. Nici nu vreau să-mi aduc aminte de momentele astea. Poate dăm speranțe sau nu, oferim sau nu oferim.

Ai o relație frumoasă. Cum se înțeleg iubitul tău cu fiul tău?

Am o relație frumoasă, dar nu prea îmi place să vorbesc despre viața personală. Suntem bine, copilul meu este ok cu treaba asta.

Elena Ionescu, despre intervențiile estetice: “Nu aș exagera, nu mi-aș schimba trăsăturile”

Ești pro sau contra intervențiilor estetice?

Nu sunt nici pro nici contra. Dacă aș avea nevoie de ceva deosebit aș face-o. Nu aș exagera, nu mi-aș schimbă trăsăturile. Aș îmbunătăți, nu aș ajusta. Cu trecerea timpul fiecare are nevoie de un aspect mai frumos.

Ce planuri, personale și profesionale, ai pentru anul asta?

Am scos o piesă, imediat după Paște. Este o piesă latino, sper să va placă tuturor. O piesă caliente.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter