Raquel Welch, de nerecunoscut la 82 de ani. Cum arată astăzi sex-simbolul anilor ’70

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Luni, 23 ianuarie 2023, 15:37

Raquel Welch a fost o legendă a Hollywood-ului și un idol al anilor ’60 – ‘70, când era considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume.

Oricât de incredibil ar părea, Raquel Welch are deja 82 de ani și este complet schimbată. Vedeta a fost fotografiată de paparazzi pe străzile din Beverley Hills, îmbrăcată într-o pereche de pantaloni negri, o bluză albă și o pălărie de soare. Din fotografii se poate observa cum actrița a luat în greutate considerabil în ultimii ani.

Vezi cum arată în prezent Raquel Welch, în galeria foto.

Jo Raquel Tejada, pe numele de fată, s-a născut pe 5 septembrie 1940. Mama ei era de origine engleză, iar tatăl, din Bolivia. Familia actriței era una desăvârșită. Bunicul ei era un arhitect renumit, iar verișoara ei, Lidia Guelier Tejada a intrat în istorie ca fiind prima femeie președinte a Boliviei. Ea a ocupat această funcție un an (1979 – 1980).

I s-a spus că nu are „corpul potrivit” pentru balet

Welch a studiat baletul în copilărie și s-a antrenat mult pentru a deveni o balerină, dar instructorul i-a spus că nu are „corpul potrivit” pentru acea disciplină.

Dar Welch a avut succes pe alte planuri. La 14 ani a câștigat la un concurs de frumusețe titlul de Miss San Diego.

Citeşte şi: Viața actriței Carmen Galin, între controverse, roluri legendare și decizii tranșante. A fost căsătorită cu primul milionar român de după comunism

„Trăiam în propria mea fantezie. Și eram cea mai fericită. Nu rezonam bine cu realitatea. Îmi doream o viață de poveste. Să fiu Rapunzel, Cenușăreasa și Frumoasa din Pădurea Adormită, toate doamnele frumoase pe la care râvneau craii pe caii lor albi. Nu e nimic deosebit, mulți copii gândeau așa. Dar eu am decis să fac ceva să transform visul în realitate” – a declarant ea, în 1974, pentru Rolling Stone, citată de presa străină.

S-a căsătorit cu iubitul ei din liceu, James Welch, la fragedă vârstă, la 18 ani. S-au despărțit în 1961, după ce li s-au năcut cei doi copii. Welch și copiii ei – Damon (născut în 1959) și Tahnee (născut în 1962) -, s-au mutat în Texas când părinții lor au divorțat, 1961.

Al doilea soț a ajutat-o să-și îndeplinească visul

Însă lucrurile nu erau nicidecum așa cum se aștepta ea acolo. Welch a avut probleme în a-și plăti facturile.  Ea tot intenționa să-și vadă visul cu ochii, să devină vedetă de cinema. Așa că s-a mutat la Hollywood în 1963. Acolo și-a cunoscut viitorul soț, Patrick Curtis, agent de presă. În cele din urmă, Patrick a ajuns și managerul ei, și soțul ei.

Viața lui Welch a fost schimbată complet după ce l-a cunoscut pe Curtis. Mai întâi, el a luat-o într-o călătorie de marketing prin Europa pentru a-i evidenția cele mai frumoase trăsături – corpul voluptuos și fața seducătoare.

Citeşte şi: Brigitte Bardot a avut peste 100 de relații, cu bărbați și femei. Viața amoroasă tumultoasă a actriței

Efectul a fost uluitor. Welch a devenit o celebritate peste noapte, în ciuda lipsei sale de experiență ca actriță. Apoi, Curtis a aranjat ca soția sa să aibă apariții în mai multe filme, inclusiv în Roustabout (1964), în care a jucat Elvis Presley.

Doi ani mai târziu, în 1966, a captat intens atenția publicului după apariția din filmul științifico-fantastic american „Fantastic Voyage”.

Cu un an mai devreme, jucase rolul unei fecioare din peșteră în “Un milion de ani î.Hr.”.

„Făcusem un alt film care a reprezentat un pas important pentru mine (Fantastic Voyage)”, a spus ea în timpul unui interviu acordat Sunday Post în 2018.

Citeşte şi: „Cinci ani m-a drogat ca să depind de el!”. Dramele cântăreței Mihaela Mihai

„Ar fi trebuit să fie lansat înainte de One Million Years BC, dar efectele speciale l-au întârziat.” a spus Welch.

Chiar dacă interpretarea lui Welch ca o fată din peșteră în One Million Years B.C. a fost legendară, puțini telespectatori își amintesc cele trei propoziții pe care le-a rostit.

În schimb, bikiniiul ei de blană a devenit o adevărată icoană culturală.

„Nu aveam alte acreditări ca actriță în afara acelui dialog de râs: „Eu Loana… Tu Tumak”. Mi s-a părut că intrasem într-o capcană – un joc de cuvinte. Sunt o dovadă vie că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte”, a spus Welch.

De-a lungul anilor 1970, Welch a fost o vedetă de cinema populară. Și a avut chiar și propria ei emisiune televizată, “Raquel!”, în care a interpreta diverse numere muzicale și găzduia celebrități ale vremii precum Bob Hope, John Wayne și Tom Jones. Ea și-a lansat și propria linie de peruci, care s-a dovedit a fi de succes.

Stereotipul lui Welch, de “bombă sexy”, a rămas de-a lungul anilor.

Toate relațiile cu bărații au eșuat

Pe lista celor mai sexy 100 de femei din toate timpurile publicată în Men’s Health, ea s-a clasat pe locul 2, în 2013. Doar Jennifer Aniston a reușit să o depășească pe Welch.

În timpul vieții ei, s-a căsătorit cu patru bărbați diferiți. Niciuna dintre relațiile ei nu au fost foarte stabile.

„Am avut sentimente reale pentru toți acești bărbați. Pe atunci credeam că sunt îndrăgostită în mod legitim și că putem avea o viață grozavă împreună, dar n-a fost să fie așa.”

Citeşte şi: Constantin Drăghici, o legendă a muzicii ușoare românești. Povestea singurului român care a cântat pe Broadway

Welch a fost un exemplu pentru tinerele staruri dive de la Hollywood în ultimul deceniu.

Kim Kardashian a făcut odată o ședință foto purtând un bikini care amintește de cel purtat de Raquel Welch. Și în timpul unui episod din Jimmy Kimmel Live!, modelul Emily Ratajowski i-a adus un omagiu lui Welch pozând costumată în „femeia peșterilor”.

Foto – Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter