Surprize în noul sezon „Splash! Vedete la apă”. Cine va prezenta emisiunea

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 11 august 2022, 17:55

Au început filmările pentru sezonul cu numărul cinci al show-ului “Splash! Vedete la apă”, care va avea premiera în curând la Antena 1.

Jurații acestei ediții vor fi Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin și Cosmin Natanticu.

 Anul acesta vreau să văd show în toate formele lui, eu asta voi nota: spectacolul! Nu vreau să văd oameni care renunță. Splash e despre a-ți asuma un lucru pe care n-ai crezut niciodată că poți să-l faci, despre a descoperi omul din fiecare dintre noi, fie că vorbim despre o vedetă cu foarte mare  notorietate, fie că vorbim despre cineva absolut obișnuit de pe stradă. Rolul acestui show este acela de a inspira oamenii să-și depășească mereu limitele și să îi distreze. Pentru că vorbim totuși de un show de divertisment – a declarat Iulia Albu. Criticul de modă se va ocupa de acordarea notei secrete în fiecare ediţie a concursului.

Prezentatorul noului sezon rămâne Răzvan Fodor, notează fanatik.ro. Fodor a prezentat și ediția de anul trecut, atunci făcând echipă cu Anna Lesko și asistenta emisiunii “Neatza, cu Răzvan și Dani”, Ramona Olaru.

Citeşte şi: Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Natanticu, juraţii celui mai nou sezon Splash! Vedete la apă

Citeşte şi: Ivana Trump, prima soție a lui Donald Trump, a murit la 73 de ani

Citeşte şi: Ludmila Bălan, apariție uluitoare în costum de baie, la 64 de ani. Cum arată mama lui Dan Bălan

Citeşte şi: Smiley și Gina Pistol, despre puterea credinței. „Gina s-a rugat în fiecare zi a sarcinii ei”

Printre vedetele care vor încerca să-și testeze limitele la Splash se numără Vica Blochina, surorile Ana și Monica Odagiu, Bănel Nicoliță (fostul fotbalist de la FCSB), Nick Casciaro (câștigătorul emisiunii X Factor România 2021), Nick e la N&D și Irisha (fostă concurentă la Survivor România).

Cosmin Natanticu este cel care va acorda puncte pentru curajul vedetelor. În timp ce antrenoarea Clara Gherase va fi cu ochii pe detaliile ce țin de tehnica săriturilor în apă.

Eu voi puncta curajul – și când spun asta, mă refer inclusiv la cei care nu vor sări. Doar faptul că vin până la Bacău și încearcă, va conta pentru mine ca jurat. Dincolo de asta, însă, mi-aș dori că în acest sezon să văd mai mult curaj și concurenți care evoluează și urcă treaptă cu treaptă, până la 10 metri. Pot spune și ce mi-aș dori de la mine – mi-aș dori să rămân pe margine. Eu știu să înot cât să nu mă înec, așa că n-am de gând să mă pun cu Nea Marin! – a spus Natanticu.

Încep noul sezon cu așteptări rezonabile, zic eu, pentru că este un sport destul de dificil, iar timpul pentru antrenament este scurt, așa că nu le putem cere concurenților minuni. Mi-aș dori să văd multe sărituri spectaculoase, dar ei nu sunt sportivi de performanță, așa că trebuie să fiu înțelegătoare în aceste circumstanțe. Ca jurat voi fi, însă, foarte atentă la partea tehnică – desprinderea din platformă, ținuta în aer, aterizarea în apă cât mai corectă, cât mai frumoasă – a relatat Clara Gherase.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter