Gina Pistol se „confruntă cu o problemă” cu fiica ei, Josephine. „Se trezește plângând”

De Unica.ro, pe

Gina Pistol (40 de ani) a devenit mamă pentru prima oară pe 9 martie 2021. Prezentatoarea TV și artistul Smiley (37 de ani) au împreună o fiică, Josephine Ana, acum în vârstă de 5 luni. În mediul online, Gina a dezvăluit recent că se „confruntă cu o problemă”.

Gina Pistol se „confruntă cu o problemă” cu fiica ei, Josephine. „Se trezește plângând”

„Am o întrebare pentru mame. Josephine are 5 luni și o săptămână, iar de o săptămână, 10 zile, cam așa, mă confrunt cu o problemă. Adoarme, se întâmplă și ziua și noaptea, iar uneori după 5-10 minute, se trezește plângând, dar un plâns nu că ar durea-o ceva, ci ca și cum ar fi visat urât, ceva de genul ăsta.

Și seara la fel. O adorm foarte greu, ea pe care în trecut o puneam în pătuț și adormea singură. Acum, de exemplu, am culcat-o la ora 21:00 și mai devreme cu 5 minute s-a trezit plângând. Mă duc, o liniștesc, adoarme, apoi se mai trezește abia dimineața.

Oare este regresia somnului de la 4 luni și ea trece prin etapa asta abia acum?”, a mărturisit Gina Pistol la Insta Story. „Am momente, de când am devenit mamă, când mi-e dor de mine. Cred că mamele, mai ales proaspetele mămici, știu la ce mă refer”, mai spunea prezentatoarea TV în mediul online, cu o săptămână în urmă.

„Dar asta nu anulează dragostea pe care i-o port, recunoștința și bucuria că o am în viața mea, Doamne ferește. Doar că așa, mai am și eu momente când îmi este dor de mine”, a completat apoi. „Jos pălăria în fața tuturor mamelor. Nu e deloc ușor. Mai ales la început.

Citește și:

Care este secretul relației dintre Smiley și Gina Pistol. Artistul a dezvăluit

Gina Pistol și Smiley, prima vacanță în trei de când au devenit părinți! Ce destinație a ales cuplul

Filmare rară cu Gina Pistol cântând. „Am făcut-o și p-asta!”

Tot ce citești în cele 9 luni de sarcină, tot ce ți se spune la spital, de către moașă, pediatru, uiți în momentul în care pășești în casă. Uiți tot. (…) Ne-am descurcat. Suntem bine. Zic eu că facem o treabă bună. Oricum, mare ajutor am din partea lui Andrei. Se descurcă foarte bine. Incredibil de bine”, mai spunea Gina în martie 2021.

„Pentru mine, cel puțin, primele două săptămâni au fost foarte grele. Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram. Pur și simplu vă spun care au fost trăirile mele. Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice. Nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă. Dar asta nu înseamnă că tu, viitoare mămică, o să treci prin ce am trecut eu. (…)

Eu o spun din punctul meu de vedere. Cred că multe femei au trecut prin ce am trecut eu, doar că puține vorbesc despre asta. Na, o spun eu. Pentru mine a fost greu. Nu știu, furtuna aia hormonală care te lasă răvășită, te uiți în oglindă și nu te regăsești deloc. E dureros când plânge și nu știi ce să-i faci ca să-i alini suferința și să nu mai plângă.

Toate lucrurile astea m-au epuizat fizic și psihic. Puține ore dormite pe noapte. Dar, oricum, mare noroc am cu Andrei. Îmi este de mare ajutor. Se descurcă foarte bine și are darul ăsta de a rămâne calm și liniștit în momentele în care eu nu sunt calmă și liniștită. Dacă nu-l aveam pe el, mi-o lua mintea grav prin păpușoi. Grav”, mai spunea tot în martie 2021.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter