Gina Pistol s-a accidentat. „Am căzut”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 06 octombrie 2022, 16:19

Recent, în mediul online, Gina Pistol (41 de ani) a publicat o fotografie cu mâna dreaptă bandajată. Prezentatoarea TV ar fi alunecat pe platourile de filmare ale noului sezon „Chefi la cuțite”.

Gina Pistol s-a accidentat. „Am căzut”

Inițial, Gina a scris: „Am căzut. Am căzut fugind după iluzii”. Ulterior, prezentatoarea TV a completat cu umor: „Am picat pe lux. Șampanie și confetti. Puteam să fiu neroadă și să mă împiedic pe stradă, da’ am ales lucs-ul. Este «decât» luxat”.

Gina filmează în prezent sezonul 10 al emisiunii „Chefi la cuțite”. Sezonul 9 al show-ului culinar a fost găzduit de Irina Fodor (33 de ani), Gina aflându-se în concediu de maternitate. În martie 2021, prezentatoarea TV a devenit mama unei fiice, Josephine Ana (1 an).

De mai bine de 5 ani, Gina formează un cuplu cu Smiley (38 de ani). Deși sunt părinți, Smiley și Gina nu se grăbesc să-și oficializeze relația.

„Nu știu ce să zic (n.red.: despre nuntă). Noi ne vedem ca o familie. Căsătoria cred că este doar o formalitate pentru noi în acest moment, dar o să vă anunțăm”, a declarat Smiley, în emisiunea „Xtra Night Show”, potrivit Spynews.

„Noi suntem ca și căsătoriți. Când o să fie timpul potrivit. Ne este foarte bine așa cum suntem, cu acte și fără acte”, a declarat și Gina Pistol, tot la „Xtra Night Show”.

În decembrie 2021, Gina a făcut primele declarații despre cel de-al doilea copil. „Când nu ai copil, toată lumea te întreabă când faci un copil. După ce faci un copil, nici nu a prins bine… «și al doilea copil când?». Stai să-mi revin după primul copil. Lasă-mă puțin. Nu știu… al doilea copil când o vrea Bunuțul, pentru că se știe foarte bine povestea noastră și cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu cu al doilea copil. Să ne bucurăm de micuță”, a declarat Gina Pistol în mediul online.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Gina Pistol, despre copilăria ei: „M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui”

Gina Pistol a împlinit 41 de ani! Imagine emoționantă cu prezentatoare TV și cu fiica ei, Josephine Ana

Gina Pistol, despre prima ceartă cu Smiley: „Chiar m-am supărat rău”

În emisiunea online „8, 8 și ceva fix”, întrebată ce-i place cel mai mult la Smiley, Gina a spus: „Ești foarte inabordabil. Mi se pare sexy asta la un bărbat. Mie nu-mi plac bărbații libidinoși și m-am tot lovit de acest gen. Mergeam cu Andrei la concerte și apropiații știau că suntem împreună, dar pentru ceilalți era cu semnul întrebării. Și le vedeam pe fete cum veneau pe lângă Andrei și el nu avea nicio treabă. Îmi plăcea chestia asta. Îmi place ca bărbatul meu să fie indisponibil pentru restul. Mă atrage chestia asta”.

Despre ce îi place lui cel mai mult la Gina, Smiley a spus: „Cel mai mult îmi place că râd foarte mult cu Gina. Are un simț al umorului fantastic. Nu ne plictisim deloc. Asta mi se pare foarte mișto”.

„Și mie îmi mai place că nu ai încercat niciodată să mă schimbi. M-ai lăsat să fiu așa. Cred că eu sunt destinată să-ți fiu ție și tu destinat să-mi fii mie. Simți că ai găsit persoana potrivită când omul ăla te acceptă cum ești tu. Eu cu tine m-am simțit tot timpul liberă. Și tu la fel cu mine. Vreau să-ți mulțumesc”, a mai spus Gina.

„Eu am avut o problemă cu asta cu bărbații din viața mea. Mă plăceau la început pentru că eram prietenoasă cu toată lumea, simpatică, și după încercau să schimbe asta, să mă țină doar pentru ei”, a încheiat prezentatoarea.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter