Gabriela Cristea, detalii despre a treia sarcină: „Știu că ne doriți și un băiețel”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 08 noiembrie 2019, 13:56
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împreună două fetițe minunate, pe Bella Victoria Margot, în vârstă de 2 ani, și pe Thea Iris Selena, născută în luna martie a acestui an, însă ideea de a deveni și părinți de băiețel continuă să le încânte sufletul.

Gabriela Cristea, în vârstă de 40 de ani, și Tavi Clonda, 35 de ani, au tot fost întrebați despre o eventuală sarcină, fanii fiind nerăbdători să afle care sunt planurile celor doi în aceatsă privință. Îndrăgita prezentatoare de televiziune a făcut lumină în acest caz și a explicat care sunt intențiile de viitor cu privire la o nouă sarcină: „Dragilor, știu că ne doriți și un băiețel dar a venit momentul ca eu și soțul meu să ne fixăm toată atenția și către viața profesională, (proiecte TV și online, evenimente, concerte etc.) carieră ușor lăsată deoparte în ultimii ani, din cele două motive minuntate apărute în viața noastră, fetele.

Am simțit nevoia să fac public acest mesaj, întrucât am tot fost sunată și întrebată de colegii din presă și nu numai, dacă sunt însărcinată din nou. Nu, nu sunt însărcinată, ba mai mult, va așteptăm anul viitor cu proiecte frumoase pe care abia așteptăm să vi le prezentăm! Și nu uitați: emisiunea Like a star”, – a scris Gabriela Cristea pe contul său de socializare.

Vezi imagini cu Gabriela Cristea, Tavi Clonda și fetițele lor în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter