Florin Ristei a confirmat logodna cu Naomi Hedman

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 13 iulie 2021, 18:33
Florin Ristei și Naomi Hedman s-au logodit. Artistul a confirmat vestea în cadrul unui podcast, unde a dezvăluit și când a avut loc fericitul eveniment.

v

Florin Ristei și Naomi Hedman s-au cunoscut anul trecut, pe platourile emisiunii „X Factor”, dar și-au început relația după ce artista a părăsit competiția. În cadrul podcastului HappyFishTV, cântărețul a anunțat că el și frumoasa lui iubită s-au logodit. Fericitul eveniment s-a petrecut la finalul anului trecut.

„M-am logodit, n-am zis-o nimănui. M-am logodit pe 30 decembrie anul trecut (…) Au știut doar câțiva apropiați. Frate-miu nici nu cred că știe”, a spus râzând Florin Ristei.

Zvonuri cu privire la pasul cel mare au apărut încă de acum câteva luni, când în imaginile postate pe rețelele de socializare, Naomi purta un inel cu diamant, ce părea a fi de logodnă. Bijuteria, pe care britanica a purtat-o și la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu, a fost remarcată de fanii celor doi, care s-au și grăbit să-i felicite.

Citește și: Oana Zăvoranu, critici dure la adresa Ginei Pistol și lui Smiley: Această familie se vrea a fi pe un high așa

Cu cine a vorbit la telefon Elodia în ziua dispariției

EXCLUSIV! Cum se reface Vlad Gherman după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Oana Roman se va opera în toamnă: „Am o singură problemă”

Povestea de dragoste dintre Florin Ristei și Naomi Hedman

Florin Ristei a fost jurat în sezonul 9 al faimosului show de talente „X Factor”. La acea ediție a concurat și Naomi Hedman, originară din Marea Britanie. Aceasta i-a atras atenția artistului încă din primele clipe de când a apărut pe scenă în fața juriului, dar povestea lor de dragoste a început după ce ea a fost eliminată din competiția muzicală.

„Relația ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place. A început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect”, a declarat Florin în decembrie 2020, pentru A1.

Naomi Hedman este cântăreață și vedetă TV, născută și crescută în Marea Britanie. În 2016, aceasta a participat la un reality-show matrimonial, denumit „Ex on the beach”. Formatul show-ului presuspunea găsirea unui partener care poate alege dacă își dorește să se implice într-o relație nouă sau să se reîmpace cu fostul/fosta iubit/iubită.

Sursă foto: Instagram

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter