Ela Crăciun a slăbit 10 kilograme mâncând savarine. Unde petrece vedeta Paștele

De Simona Tudorache, pe

Adoră dulciurile, în special savarinele, de care se bucură aproape în fiecare zi, însă cu toate acestea, Ela Crăciun a slăbit peste 10 kilograme în ultimul an.

Prezentatoarea TV crede că mentalitatea sănătoasă a contat cel mai mult la această reușită. Vedeta a reușit să se distanțeze de presiunea constantă a curelor de slăbit. Ba mai mult, a declarat război dietelor.

Ele Crăciun: „Mi-am propus să mănânc orice îmi doresc, în decursul a trei mese pe zi”

,,Am slăbit în decurs de un an de zile, în momentul în care mi-am spus că nu mai vreau să țin nicio dietă, pentru că efectiv eram disperată de atâtea tentative nereușite. Mi-am propus să mănânc orice îmi doresc, în decursul a trei mese pe zi, nimic între mese, iar dacă voiam o prăjitură, luam doar jumătate sau un sfert din porție, însă niciun alt carbohidrat la masa respectivă”, spune Ela.

Pentru a rezolva problema tonifierii, prezentatoarea tv a apelat la dermo-masajul cu role, care te drenează și tonifică. ,,Încet și sigur am slăbit astfel 10 kilograme, însă după ce am realizat această schimbare, pielea s-a lăsat destul de mult în zona taliei și a coapselor”, adaugă vedeta.

Ela Căciun a ales să plece în vacanță de Paște

Celebra mămică și-a propus să fie într-o formă de invidiat în vacanța planificată de Sărbători, atunci când nu va rata ocazia să încerce zecile sale costume de plajă. De această dată, Ela Crăciun și familia sa vor petrece Paștele departe de casă, într-o destinație caldă și însorită, în acord cu preferințele întregii familii.

Dintotdeauna Ela Crăciun a fost ambasadoarea mămicilor care investesc în propriul aspect și înțeleg importanța timpului acordat propriei persoane, așa că și de această dată îndemnul ei către femei este acela de a se prețui cât mai mult înainte de a se dedica în totalitate copiilor și familiei.

Elena Crăciun crede că femeile au nevoie de momente de răsfăț

,,Doar când suntem capabile să ne oferim singure prețuirea de care avem nevoie, putem oferi celorlalți din iubirea noastră necondiționată, care începe înainte de toate cu iubirea de sine. Spuneți da salonului de înfrumusețare, spuneți da sălii de fitness, masajului, oricărui obicei de răsfăț care vă redă încrederea în propriile forțe”, a mai spus Ela Crăciun.

Citeşte și: Ela Crăciun, răsfățată de soț de Valentine’ s Day: „E greșit să intrăm cu totul în relația cu copiii și să uităm de partener”

Vedeta are convingerea că, de Sărbători, femeile nu ar trebui să se încorseteze în anumite reguli. ,,Sfatul meu însă este să nu încercați să mai slăbiți de Sărbători, pentru că nu o sa vă iasă. Ne setăm niște așteptări complet nerealiste. Te duci în vizită, pui masa, nu poți sta să îți numeri caloriile și spune că tu nu mănânci cozonac. Lăsați lucrurile acestea pentru după Sărbători”, susține ea.

În prezent, Ela pregătește o nouă lansare de carte destinată de această dată adolescenților și părinților de adolescenți, care va cuprinde sfaturi practice de gestionare a celor mai delicate situații.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter