Dima Trofim, devastat de durere. Tatăl actorului a murit: „Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele”

De Oana Dinu, pe Ultimul update Marți, 31 ianuarie 2023, 10:10

Dima Trofim a povestit de ce a lipsit în ultima vreme de pe rețelele de socializare. Actorul trece prin momente cumplite după ce tatăl lui s-a stins din viață.

Dima Trofim, în vârstă de 34 de ani, a mărturisit că trece prin momente foarte grele. Devastat de durere, actorul a anunțat pe rețelele de socializare că tatăl lui a murit.

Dima Trofim a vrut să le facă o vizită surpriză părinților, dar când a ajuns la Chișinău a aflat că tatăl său a murit

Acesta le-a povestit fanilor săi că în ziua în care bărbatul a murit, el se îndrepta spre Chișinău. Voia să facă o surpriză familiei. Din păcate, nu a mai apucat să-și vadă tatăl în viață.

„Din păcate, zilele trecute, tatăl meu s-a stins, exact în momentul în care am vrut să le fac alor mei o surpriză și să plec acasă, la Chișinău, cu o zi înainte de ziua în care trebuia, de fapt, să merg să-i văd.

În drum, când am plecat spre Chișinău, la câteva ore, tatăl meu s-a stins, dar ai mei nu mi-au zis că au vrut să mă protejeze și să aibă grijă de mine în drumul spre casă.

Probabil asta ar fi fost și dorința tatălui meu, de a ține secret lucru acesta până aș fi ajuns acasă, ca să nu primesc vestea la volan. Vestea cumplită, însă, am primit-o în momentul în care am intrat pe ușa casei, iar mama și sora mea, îndurerate și plânse, mi-au spus despre acest lucru. Da, din păcate, tatăl meu a plecat la Dumnezeu, probabil scăpând de suferința bolii care-l chinuia de atâția ani de zile”, a povestit actorul.

Citește și: Dima Trofim, despre perioada de doliu: „Am trecut cu foarte mare greutate”

„Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele”

Actorul le-a spus internauților că bărbatul era imobilizat la pat de 12 ani.

„O săptămână am fost absent de pe Instagram, iar zilele care au trecut nu au fost deloc ușoare. Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele, în special că tatăl meu, de 12 ani, a stat la pat. A stat la pat, dar noi ne-am bucurat de existența și viața lui. Stând la pat a făcut tot posibilul să ne dedice viața lui nouă și să ne facă fericiți, iar noi, la rândul nostru, am încercat să-i facem viața mai ușoară lui”, a explicat Dima Trofim.

Actorul și-a pierdut și o soră în urmă cu câțiva ani. Acesta a încetat din viață din cauza unei boli grave. După tragedie, tatăl artistului a suferit un accident vascular celebral, în urma căruia nu s-a mai putut recupera complet.

Citește și: Dima Trofim continuă lupta cu tragediile care i-au marcat viața: „Boala nu se poate vindeca”

„,Mi-am luat rămas bun de la el până în ziua în care o să ne revedem”

Dima Trofim a mai spus că înmormântarea a avut loc în urmă cu două zile. Acestuia îi este extrem de greu să vorbească de tatăl său la trecut. Actorul este convins că într-o zi se vor revedea.

„Au fost niște momente extraordinar de dureroase zilele acestea și în continuare sunt. Ieri l-am înmormântat pe tata, ieri mi-am luat rămas bun de la el până în ziua în care o să ne revedem, pentru că eu cred cu tărie și în suflet sper că, atunci când plecăm la Dumnezeu, ne vom întâlni cu cei dragi care au plecat înaintea noastră.

Nu pot să vorbesc la trecut despre tatăl meu, aș vrea să spun că l-am iubit, dar îl iubesc din suflet! Îl aștept oricând să vină în vis și să vorbească cu mine, să mă strângă în brațe așa cum mă ținea când eram mic și îmi era frică sau noaptea când îmi era frig și îi spuneam să mă țină să mă încălzească. Îl iubesc din suflet! Dumnezeu să te ierte, tată!”, a mai scris Dima Trofim pe contul lui de Instagram.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter