Laura Cosoi

Laura Cosoi este actriță și dansatoare și a devenit cunoscută o dată cu serialul ”La Bloc” de la Pro TV. Ea a mai apărut în serialele ”Cu un pas înainte” și ”Aniela”, de asemenea seriale Pro TV.

Laura Cosoi a apărut pentru prima dată în paginile ziarului Libertatea la rubrica ”Fata de la pagina 5”. Este una din multele vedete care s-au făcut remarcate astfel.

Laura Cosoi a terminat Facultatea de Filosofie-Asistenţă Socială, din cadrul Universității Alexandru Ion Cuza din Iaşi, însă nu a profesat în acest domeniu. A devenit cunoscută în toată țara în 2002 cu rolul Adinei din serialul ”La Bloc”, apoi a jucat în ”Fete cu lipici”. Pentru că este o bună dansatoare, fiind pasionată de dansul sportiv în copilărie, Laura Cosoi a fost selectată în echipa serialului ”Cu un pas înainte”, unde a jucat rolul Marei, începând cu anul 2007.

Pasiunea pentru dans a adus-o pe Laura Cosoi și în platoul emisiunii ”Dansez pentru tine”, unde a participat alături de Bogdan Boantă. În prezent acesta este un cunoscut dansator și coregraf. Chiar dacă nu au câștigat emisiunea, cei doi au participat și la ”Bailando por un sueno”, varianta originală a emisiunii, în 2010.

În 2007, Laura Cosoi a pozat nud pentru o cunoscută revistă pentru bărbați.

Laura Cosoi a avut o relație de lungă durată cu Matei Stratan, fiul unui miliardar ieșean. Cei doi s-au cunoscut când erau adolescenți și s-au despărțit în 2007. În același an, pe platoul serialului ”Cu un pas înainte”, Laura Cosoi l-a cunoscut pe Smiley, apoi a apărut și în videoclipul lui, ”În lipsa mea”. Au fost împreună mai mulți ani, alcătuind unul din cele mai iubite cupluri din showbiz, însă relația lor nu a durat. După despărțire, Laura l-a cunoscut pe Cosmin Curticăpean și după trei ani de relație s-au căsătorit. Laura Cosoi și Cosmin au o fetiță, pe nume Rita.

Laura Cosoi este pasionată de arta culinară și are, începând din 2011, un blog culinar pe care publică rețetele testate de ea. După nașterea fetiței, vedeta a început să posteze rețete pentru copii și a lansat și o carte de specialitate.

 

Destinaţiile de vacanţă ale vedetelor
Vedete

Destinaţiile de vacanţă ale vedetelor

Pentru majoritatea vedetelor de la noi, vara începe mai târziu ca pentru noi ceilalţi, deoarece munca lor presupune prezenţa pe...

Laura Cosoi, eliminată de la "Dansez pentru tine" în Mexic
Vedete

Laura Cosoi, eliminată de la "Dansez pentru tine" în Mexic

După trei condamnări la duel, Laura Cosoi şi Bogdan Boantă au fost eliminaţi de la „Bailando por un sueno internacional”,...

Finala "Dansez pentru tine"
Vedete

Finala "Dansez pentru tine"

După şapte emisiuni pline de spectacol, vineri, 7 mai, are loc finala „Dansez pentru tine”, în care se luptă pentru...

Smiley şi Laura Cosoi - Revelion şi aniversare la pachet!
Vedete

Smiley şi Laura Cosoi - Revelion şi aniversare la pachet!

Smiley şi iubita lui, actriţa Laura Cosoi, şi-au petrecut noaptea dintre ani la concertele pe care interpretul le-a susţinut în...

Câinii şi pisicile vedetelor
Vedete

Câinii şi pisicile vedetelor

Iubitoare de câini sau de pisici, şi vedetele pot fi caracterizate în funcţie de animalul lor de companie. Ce spun...

Vedetele - de la păr lung, la păr scurt
Vedete

Vedetele - de la păr lung, la păr scurt

Cu părul lung sau scurt? Tu cum crezi că îi stă mai bine Andreei Raicu, Mihaelei Rădulescu, Laurei Cosoi, Mariei...

Laura Cosoi şi Smiley, vacanţă spontană la Viena!
Vedete

Laura Cosoi şi Smiley, vacanţă spontană la Viena!

Săptămâna trecută, Laura Cosoi şi Smiley au avut parte de o vacanţă spontană! Hotărâţi să petreacă câteva zile în afara...

Care este cea mai promiţătoare tânără vedetă?
Relaţii

Care este cea mai promiţătoare tânără vedetă?

Noi am întrebat, iar voi, dragi cititoare, ne-aţi răspuns. Iată, aşadar, care sunt în viziunea voastră cele mai promiţătoare tinere...

Vedetele au prezentat colecţiile de primăvară - vară 2009 (galerie foto)
Modă

Vedetele au prezentat colecţiile de primăvară - vară 2009 (galerie foto)

Monica Columbeanu, Laura Cosoi, Ilina Vandici, Gina Pistol, Crina Abrudan, Daniela Crudu şi CRBL sunt numai câteva dintre vedetele care...

Smiley - "Muncesc şi iubesc"
Dragoste

Smiley - "Muncesc şi iubesc"

Simpaticul Smiley le pregăteşte fanilor săi un superconcert, pe care îl va susţine la sfârşitul acestei săptămâni, mai precis pe...

Andreea Raicu, vedeta cu forme de invidiat
Vedete

Andreea Raicu, vedeta cu forme de invidiat

Andreea Raicu a ieşit învingătoare la numărul de voturi atunci când a venit vorba despre vedeta autohtonă cu siluetă de...

Laura Cosoi, de un an alături de Smiley
Vedete

Laura Cosoi, de un an alături de Smiley

E actriţă, dansatoare şi VJ MTV. A vrut să fie asistent social, dar a ajuns să cunoască succesul în televiziune....

Măruţă şi Moga jr. se joacă de-a poliţiştii
Vedete

Măruţă şi Moga jr. se joacă de-a poliţiştii

Prezentatorul emisiunii „Happy Hour”, Cătălin Măruţă şi Iulian Moga au îmbrăcat haine de poliţişti în lungmetrajul „Un film Simplu”, care...

Laura Cosoi cunoaşte secretele mujdeiului
Vedete

Laura Cosoi cunoaşte secretele mujdeiului

Frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă… la Smiley, Laura Cosoi se pricepe şi la gătit. Mărinimoasă din fire, vedeta a dezvăluit...

Iepuraşul în cizme şi reciDiva Monicăi
Vedete

Iepuraşul în cizme şi reciDiva Monicăi

Adevărul e că motocicliştii îmi sunt simpatici – cu excepţia celor din trafic! -, mai ales de când Mihaela Rădulescu...

Andi Moisescu îi duce pe Laura Cosoi şi pe Smiley la Casa Poporului
Vedete

Andi Moisescu îi duce pe Laura Cosoi şi pe Smiley la Casa Poporului

În emisiunea Apropo TV de duminică, proaspătul tătic, Andi Moisescu, îi duce pe Laura Cosoi şi Smiley la Casa Poporului....

Cum arată mai bine Laura Cosoi?
Modă

Cum arată mai bine Laura Cosoi?

În ultima săptămână am „întâlnit-o” pe Laura Cosoi la două evenimente. Primul dintre ele se desfăşura la Hard Rock Cafe...

CRBL e bărbat însurat (galerie foto)
Relaţii

CRBL e bărbat însurat (galerie foto)

De-acum, CRBL e bărbat însurat. Membrul trupei Simplu s-a cununat religios cu iubita sa, Elena, sâmbătă, la Biserica Sf. Spiridon...

Smiley: S-a adjudecat, sunt Simplu si ma ocup cu buna dispozitie
Vedete

Smiley: S-a adjudecat, sunt Simplu si ma ocup cu buna dispozitie

Masini, curse, muzica, Laura Cosoi … Cut! Atentie, s-a filmat, s-a pozat si am inregistrat ultimele noutati, can-canuri, cu si...