Adela Popescu

Adela Popescu este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România. Născută în Șușani, județul Vâlcea, pe 8 octombrie 1986, Adela și-a început cariera artistică cu un rol important în prima telenovelă românească, “Numai iubirea”, lansată în 2004.

Adela Popescu a atras atenția mediatică la acea vreme și pentru povestea de dragoste pe care a trăit-o cu partenerul ei de film, Dan Bordeianu. Relația lor, care a durat 4 ani, a fost intens mediatizată atât prin prisma faptului că amândoi erau celebrități, cât și datorită diferenței de vârstă, Dan Bordeianu fiind cu 11 ani mai mare ca Adela.

Cei doi s-au și logodit la un moment dat, însă în primăvara anului 2007 s-au despărțit, motivul vehiculat în presă fiind infidelitatea actorului.

După telenovela “Numai iubirea”, Adela Popescu a jucat și în serialul “Lacrimi de iubire” (2005). În timp ce filma pentru acest serial, ea s-a lansat și în muzică, înregistrând un album omonim cu piese pop, dance și latino.

Cariera actoricească a Adelei Popescu a evoluat constant, de la primul ei rol. A jucat în multe producții românești de succes, printre care “Îngerașii” (2008), “Aniela” (2009), “Iubire și onoare” (2010) și “Pariu cu viața” (2011).

La finalul anului 2011, Adela Popescu își reia cariera muzicală, în cadrul trupei Dj Project, unde o înlocuiește pe Giulia Anghelescu, ca și solistă. Rămâne în cadrul trupei până în primăvara lui 2016, timp în care se bucură de un real succes pe plan muzical.

Adela Popescu este căsătorită în prezent cu Radu Vâlcan, actor și prezentator TV. Cei doi s-au cunoscut în 2010, iar după 5 ani de relație s-au căsătorit.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au împreună doi copii – pe Alexandru, născut în 2016, și pe Andrei, născut în 2018.

Din 2016, Adela Popescu a început să prezinte emisiunea “Vorbește lumea”, de la Pro TV, alături de Cove. Între timp, vedeta a luat însă o pauză de la televiziune pentru a se concentra pe creșterea copiilor și a anunțat că se va întoarce pe micile ecrane începând cu toamna anului 2019.

Bianca, Adela şi iubiţii lor - cu cine le stă mai bine?
Vedete

Bianca, Adela şi iubiţii lor - cu cine le stă mai bine?

Bianca Drăguşanu şi Cătălin Botezatu făceau un cuplu foarte frumos. Arată vedeta la fel de bine alături de fotbalistul Cristea?...

Cele mai frumoase cupluri la Premiile Gopo 2011
Modă

Cele mai frumoase cupluri la Premiile Gopo 2011

La premiile Gopo, publicul a fost cu ochii atât pe ţinutele vedetelor feminine, cât şi pe cele mai hot cupluri...

Alege cuplul cel mai stilat: Adela şi Radu, Laura şi Smiley
Modă

Alege cuplul cel mai stilat: Adela şi Radu, Laura şi Smiley

Odată cu lansarea primelor magazine H&M din România, vedetele autohtone au păşit pe covorul roşu şi şi-au etalat ţinutele, care...

5 vedete care arată bine nemachiate
Machiaj

5 vedete care arată bine nemachiate

De obicei, celebrităţile se sfiesc să apară nemachiate. Chiar şi când ies la cumpărături, nu uită de rimel şi gloss!...

Vedete născute în acelaşi an. Care arată mai bine?
Vedete

Vedete născute în acelaşi an. Care arată mai bine?

Unica.ro a pus la cale un mic joc: am luat o vedetă autohtonă şi una internaţională, ambele născute în acelaşi...

8 vedete autohtone surprinse în timpul liber
Vedete

8 vedete autohtone surprinse în timpul liber

Când nu mai sunt în lumina reflectoarelor, vedetele se transformă în oameni normali, cu haine obişnuite şi îndeletniciri comune. Iată...

Cum să te machiezi natural în această primăvară
Machiaj

Cum să te machiezi natural în această primăvară

Există şi vedete care promovează frumuseţea naturală şi nu se sfiesc să folosească cât mai puţin machiaj. Noi toate ar...

Cum arătau la debut actriţele din telenovele
Vedete

Cum arătau la debut actriţele din telenovele

Actriţele din telenovelele româneşti sunt extrem de iubite de public. Unica.ro îţi prezintă fotografii cu divele la început de carieră....

Cum să te îmbraci dacă ai sânii mici
Modă

Cum să te îmbraci dacă ai sânii mici

Frumoase sunt şi femeile cu sânii mici, iar bărbaţii confirmă asta! Învaţă de la vedetele ce au spus „Nu” silicoanelor...

Rochii frumoase la petrecerea 13 ani Acasă TV
Modă

Rochii frumoase la petrecerea 13 ani Acasă TV

Vedetele Acasă TV au serbat aseară 13 ani de când postul de televiziune a luat fiinţă. Cu toţii s-au îmbrăcat...

6 vedete care au sărit din relaţie în relaţie
Relaţii

6 vedete care au sărit din relaţie în relaţie

Unele vedete declară că nu au timp pentru o viaţă personală. Nu şi următoarele dive, care, în ciuda succesului de...

Cum s-au răzbunat vedetele pe foştii iubiţi
Relaţii

Cum s-au răzbunat vedetele pe foştii iubiţi

Răzbunare, dulce răzbunare… Vedetele ţin să îşi apere imaginea cu orice preţ. Aşa că, atunci când un bărbat le frânge...

Ce caracter au vedetele autohtone în funcţie de cum pozează
Vedete

Ce caracter au vedetele autohtone în funcţie de cum pozează

Este binecunoscut faptul că gesturile, mimica feţei şi poziţia corpului trădează anumite caracteristici personale. Jeni Chiriac, psihoterapeut, a radiografiat pozele…...

Adela Popescu şi bărbaţii din viaţa ei
Dragoste

Adela Popescu şi bărbaţii din viaţa ei

Adela Popescu este o vedetă autohtonă puţin atipică, statornică în relaţiile de cuplu. Vedeta s-a iubit cu Dan Bordeianu şi...

Adela Popescu şi Radu Vâlcan nu se mai ascund
Vedete

Adela Popescu şi Radu Vâlcan nu se mai ascund

Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt împreună de foarte puţin timp şi nu au vorbit până acum despre iubirea ce...

Teo Trandafir, internată de urgenţă şi alte ştiri
Vedete

Teo Trandafir, internată de urgenţă şi alte ştiri

În ultima vreme, tot mai multe vedete acuză diverse afecţiuni şi, din păcate, ajung pe patul de spital. Ieri dimineaţa,...

Radu Vâlcan şi Adela Popescu sunt un cuplu şi alte ştiri
Vedete

Radu Vâlcan şi Adela Popescu sunt un cuplu şi alte ştiri

Fotografii unei reviste tip paparazzi au reuşit să surprindă instantanee inedite ce confirmă zvonurile ce circulau deja de luni bune:...

Top 10 cele mai frumoase rochii în 2010
Modă

Top 10 cele mai frumoase rochii în 2010

Pe parcursul anului am luat parte, virtual, la sute de evenimente mondene. Parada modei a fost la nivel înalt, iar...

Cele mai frumoase rochii ale vedetelor de Sărbători
Modă

Cele mai frumoase rochii ale vedetelor de Sărbători

De Crăciun şi Revelion divele au îmbrăcat cele mai frumoase şi preţioase ţinute. Rochia neagră, mini, cu paiete a făcut...

Octavian Strunilă şi Ella au câştigat "Dansez pentru tine"
Concursuri

Octavian Strunilă şi Ella au câştigat "Dansez pentru tine"

Publicul a votat: Octavian Strunilă şi Ella Dumitru sunt marii câştigători ai celei de-a zecea ediţii „Dansez pentru tine”. Pentru...

Paula Seling, locul III la "Dansez pentru tine"
Vedete

Paula Seling, locul III la "Dansez pentru tine"

Paula Seling şi partenerul ei, Tudor, au părăsit aseară concursul „Dansez pentru tine”, clasându-se pe locul al treilea. În finală...

Dans la bară în semifinala "Dansez pentru tine"
Vedete

Dans la bară în semifinala "Dansez pentru tine"

În această seară, cele trei perechi rămase în concurs vor avea de executat trei stiluri de dans spectaculoase: twist, folclor...

Cine a intrat în semifinala "Dansez pentru tine"
Vedete

Cine a intrat în semifinala "Dansez pentru tine"

Adela Popescu, Paula Seling, Octavian Strunilă şi partenerii lor se vor lupta în semifinală. Seara de vineri nu a fost...

Răzvan Fodor şi Lena au părăsit "Dansez pentru tine"
Vedete

Răzvan Fodor şi Lena au părăsit "Dansez pentru tine"

Răzvan Fodor şi Lena au părăsit aseară concursul „Dansez pentru tine”, ratând podiumului şi unul din cele trei premii puse...

Dans ţigănesc şi contemporan la "Dansez pentru tine"
Vedete

Dans ţigănesc şi contemporan la "Dansez pentru tine"

Ediţia de astăzi de la „Dansez pentru tine” readuce în prim-plan spectaculosul dans în ploaie. La confruntarea duelului se vor...

Stomp şi vals la "Dansez pentru tine"
Vedete

Stomp şi vals la "Dansez pentru tine"

Vineri seară se strigă „Muzica, maestre!” în cea de-a cincea ediţie a sezonului 10 de la „Dansez pentru tine”. Stomp...

Nicola şi Bodgan Vlădău, condamnaţi la duel
Vedete

Nicola şi Bodgan Vlădău, condamnaţi la duel

Cea de-a treia ediţie a show-ului „Dansez pentru tine” şi-a cerut tributul: Doiniţa Oancea şi partenerul ei au fost eliminaţi,...

Adela Popescu, favorită la "Dansez pentru tine"
Vedete

Adela Popescu, favorită la "Dansez pentru tine"

Adela Popescu va câştiga trofeul „Dansez pentru tine”. Asta rezultă în urma unui sondaj postat pe unica.ro în care aţi...

Paula Seling şi Doiniţa Oancea, la duel
Vedete

Paula Seling şi Doiniţa Oancea, la duel

Cea de-a doua ediţie a show-ului „Dansez pentru tine” a condamnat la duel alte două perechi. Paula Seling şi Doiniţa...

Folclor şi salsa, azi la "Dansez pentru tine"
Vedete

Folclor şi salsa, azi la "Dansez pentru tine"

Ediţia a doua a show-ului „Dansez pentru tine” va provoca echipele la două noi stiluri de dans: folclor şi salsa....

Melodii noi Adela Popescu, Alina Sorescu, Lady Gaga şi Rihanna
Vedete

Melodii noi Adela Popescu, Alina Sorescu, Lady Gaga şi Rihanna

După o pauză considerabilă în domeniul muzical, frumoasele Adela Popescu şi Alina Sorescu revin cu melodii superbe. De asemenea, Rihanna...

Perechile şi poveştile de la "Dansez pentru tine"
Vedete

Perechile şi poveştile de la "Dansez pentru tine"

Cel de-al zecelea sezon al emisiunii concurs „Dansez pentru tine” e gata să înceapă! Vedetele şi perechile lor s-au aliniat...

Noua modă a vedetelor: păr roşu aprins
Frumuseţe

Noua modă a vedetelor: păr roşu aprins

Furia roşie cuprinde lumea celebrităţilor! Cântăreaţa Rihanna şi actriţa Adela Popescu dau tonul în materie de tendinţe în coafură şi...

Paula Seling şi Răzvan Fodor la "Dansez pentru tine" UPDATE
Vedete

Paula Seling şi Răzvan Fodor la "Dansez pentru tine" UPDATE

După succesul obţinut la Eurovision, Paula Seling acceptă o altă provocare de amploare: va fi concurentă la „Dansez pentru tine”....

Doiniţa Oancea şi Octavian Strunilă la Dansez pentru tine
Vedete

Doiniţa Oancea şi Octavian Strunilă la Dansez pentru tine

Mai sunt doar câteva săptămâni până la prima ediţie din sezonul 10, „Dansez pentru tine”. Pe lista participanţilor se adaugă...

Nicola şi Bogdan Vlădău la Dansez pentru tine
Concursuri

Nicola şi Bogdan Vlădău la Dansez pentru tine

Personaj monden cu ştate vechi, modelul Bogdan Vlădău va concura în sezonul al zecelea de la „Dansez pentru tine”. Cântăreaţa...

Strălucire la lansarea "Iubire şi onoare"
Rochii

Strălucire la lansarea "Iubire şi onoare"

Telenovela „Iubire si onoare”, cel mai nou proiect marca Acasă, difuzată de luni până joi, de la 20:30, a avut...

Adela Popescu şi schimbările ei radicale de look
Frumuseţe

Adela Popescu şi schimbările ei radicale de look

De-a lungul vremii, actriţa Adela Popescu a optat pentru diferite coafuri şi nuanţe ale părului. Stilul ei cameleonic a ajutat-o...

Adela Popescu, concurentă la "Dansez pentru tine"
Frumuseţe

Adela Popescu, concurentă la "Dansez pentru tine"

Adela Popescu, actriţa din telenovela „Iubire şi onoare”, de la Acasă TV, va concura în cel de-al zecelea sezon al...

Cum arată vedetele nemachiate (IV)
Vedete

Cum arată vedetele nemachiate (IV)

Continuăm seria articolelor cu vedete nemachiate şi le descoperim în galeria foto aşa cum arată în realitate, fără retuşuri, îmbunătăţiri...