Mai multe zone din centrul municipiului București vor deveni exclusiv pietonale în weekend

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 21 mai 2021, 18:15
Şapte zone din centrul municipiului București vor deveni exclusiv pietonale în weekend-uri, începând cu data de 29 mai.

Proiectul „Străzi Deschise” se va desfășura până în luna octombrie a acestui an.

Proiectul asociației ARCEN „Străzi Deschise”, susținut de Primăria Capitalei, cuprinde 7 zone pietonale, 34 de străzi și 11,66 km de străzi pietonalizate temporar în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00, în perioada 29 mai – 17 octombrie 2021. Programul poate fi modificat în funcție de restricțiile impuse de autorități.

Deși aceste zone vor fi închise pentru circulația rutieră, va fi permis accesul pentru rezidenți (cu reducerea vitezei de deplasare la 10km / oră pe segmentele pietonalizate), dar și pentru vehiculele care aparțin serviciilor de urgență.

„E o invitație pentru bucureșteni de a ieși în aer liber, vrem să dăm posibilitatea autorităților locale de a organiza evenimente și un test pentru un program pentru anul viitor să nu deschidem doar zone centrale, ci și din cartiere. Pentru moment nu organizăm evenimente”, a transmis primarul Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit hotnews.ro.

Citește și: Mesajul lui Tudor Chirilă după ce Viorica Dăncilă a fost angajată ca și consultant la BNR

Ion Dichiseanu a murit fără să-și împlinească dorința. Ce i-a mărturisit fiicei sale, pe patul de spital

Antonia, mesaj dur la adresa lui Cătălin Măruță: „Gratuit. Penibil. Răutate în prime time!”

Andreea Ibacka și Cabral urmează să fie din nou părinți. Anunțul sarcinii a stârnit mii de reacții

Care sunt zonele pietonale 

Zona 1 – delimitată de Bd. Ion Mihalache – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei, cu restricționarea circulației rutiere pe Bd. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu și P-ța Victoriei și pe Str. Barbu Delavrancea, între Bd. Ion Mihalache și Str. Arh. Ion Mincu;

Zona 2 – restricționarea circulației rutiere pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Piața Națiunile Unite, cu asigurarea traversărilor la următoarele artere:

– Str. Sevastopol spre Str. Grigore Alexandrescu

– Str. Gheorghe Manu

– Bd. Dacia

– Str. Știrbei Vodă

– Str. Episcopiei spre C.A. Rosetti spre Str. Dem I. Dobrescu

– Str. Ion Câmpineanu

– Bd. Regina Elisabeta

– restricționarea circulației rutiere pe străzile adiacente la Calea Victoriei și conform zonelor enunțate în cele de mai jos;

Zona 3 – delimitată de Calea Victoriei – Bd. Dacia – D.I. Mendeleev – Str. George Clemenceau – Str. Episcopiei, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. George Enescu, între Str. George Clemenceau și Calea Victoriei, și total pe Str. Biserica Amzei, Piața Amzei și Str. G-ral Christian Tell;

Zona 4 – delimitată de Str. Episcopiei – Str. George Enescu – Bd. Gh. Magheru – Str. C.A. Rosetti – Calea Victoriei, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Benjamin Franklin, Str. Nicolae Golescu și Str. Anastasie Simu;

Zona 5 – delimitată de Bd. Gh. Magheru – Str. George Enescu – Piața Lahovari – Bd. Dacia – Str. Aurel Vlaicu – Str. Icoanei – Str. I.L. Caragiale – Str. Maria Rosetti, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. J.L. Calderon, între Str. Maria Rosetti și Str. Dumbrava Roșie, pe Str. Dumbrava Roșie, între Str. J.L. Calderon și Str. Aurel Vlaicu, pe Str. Pitar Moș, între C.A. Rosetti și Str. Dionisie Lupu, pe Str. Pictor Arthur Verona, între Str. J.L. Calderon și A.D. Xenopol și între Str. Dionisie Lupu și Bd. Gh. Magheru, și pe Str. G-ral Eremia Grigorescu între Piața Gh. Cantacuzino și Piața Lahovari; se va menține circulația rutieră pe Str. Polonă, pe Str. A.D. Xenopol și pe Str. Dionisie Lupu;

Zona 6 – delimitată de Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Anghel Saligny – Str. Lipscani – Str. Ion Brezoianu – Str. Domnița Anastasia – Str. Eforie, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Lipscani, între Calea Victoriei și Str. Ion Brezoianu, pe Str. Domnița Anastasia între Calea Victoriei și Str. Eforie, și total pe Str. Mihai Vodă, Str. Ilfov, Str. Inginer Guglielmo Marconi și Str. Dumitru Râureanu;

Zona 7 – delimitată de Bd. I.C. Brătianu – Str. Halelor – Splaiul Independenței – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Doamnei, între Bd. I.C. Brătianu și Calea Victoriei, pe Str. Academiei între Str. Doamnei și Str. Regina Elisabeta și pe Str. Ion Ghica între Bd. I.C. Brătianu și Str. Doamnei, restul străzilor fiind exclusiv pietonale conform D.P.G. nr. 766/2005 privind Centrul Istoric.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter