Monica Odagiu, primele declarații după ce a accidentat mortal un pieton: „Sunt traumatizată”

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 10 aprilie 2023, 10:18

Monica Odagiu a oferit primele declarații după ce, în cursul zilei de duminică, a accidentat mortal un pieton, în București. Actrița s-a arătat vizibil afectată de acest tragic incident.

În ziua de Florii, un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier. Acesta a fost lovit de mașina la volanul căreia se afla Monica Odagiu, care se pare că a făcut tot posibilul pentru a evita impactul.

Monica Odagiu, primele declarații după accidentul rutier în care a murit un bărbat

Actrița în vârstă de 26 de ani a oferit o declarație pe rețelele de socializare, unde a povestit că încă se află în șoc, după ce a accidentat mortal un bărbat, pe o stradă din București.

„Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație în care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare”, a afirmat actrița pe Instagram.

Citește și: Surorile Ana și Monica Odagiu lansează un nou proiect muzical

„Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vis-a-vis de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupă de caz și au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit”, a continuat Monica Odagiu.

Totodată, ea spune că nu a putut face nimic pentru a evita tragedia și că încă este șocată de acest eveniment.

„Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face în acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să își spună cuvântul”, și-a încheiat actrița postarea.

Anunțul Poliției Capitalei

Poliția Capitalei a transmis un comunicat după cumplitul accident petrecut în București.

„La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani”, se arată în comunicatul Poliției.

Citește și: Drama din viața surorilor Ana și Monica Odagiu și mărturisirea care le-a unit: „A fost un moment de sinceritate”

Citește și: Cum a reacționat partenera de viață a lui Dan Bittman când a aflat că artistul are o relație cu Monica Odagiu

„În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare. Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, este precizat în comunicat.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Monica Odagiu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter