„Crinolina era numită la noi „malacof”, după bastionul de apărare a Sevastopolului, cucerit de trupele franceze, 1855, iar jacheta scurtă era „caţaveică”.”
Femeia simplă adaugă cu totul alte accesorii: „o modă specific locală pare să fi fost în această vreme acoperirea capului orăşencelor cu cuviincioasa năframă, dar răsucită în jurul creştetului că un turban (denumit tulpan), legat cochet în frunte cu fundă,” dezvăluie Adina Nanu. Fustă cu crinolină, bastion de apărare, te gândeşti şi tu la ce mă gândesc şi eu, nu? Spiritul „şugubăţ” românesc îşi pune amprenta chiar şi în modă!
Femeia – obiect de plăcere şi de lux!?
După 1900 femeia renunţă să mai fie doar un trofeu sofisticat şi tăcut şi cere dreptul de a decide cursul vieţii proprii. Personalităţile puternice ale vremii sunt actriţe, aviatoare, scriitoare etc. Mişcarea feministă se simte şi la noi în ţară datorită unor femei ca Alexandrina Cantacuzino. Ea îşi nota în jurnalul său din 1917: „Nu cu femeia păpuşă, ori cu femeia obiect de plăcere şi de lux vom păşi noi înainte în lumea nouă ce se ridica, în care toţi trebuie să-şi câştige prin muncă dreptul la viaţă.”
O dată cu libertatea câştigată vine şi o garderobă nouă. Între 1900 şi 1919 moda adoptă silueta cilindrică şi în Franţa Paul Poiret creează pentru actriţele Isadora Duncan şi Sarah Bernhardt adevărate piese haute couture. Singura creatoare care îndrăzneşte să se opună majorităţii este Coco Chanel. Ea lansează în 1913 ansamblurile feminine din jerse, material considerat neplăcut ochiului şi folosit până atunci doar pentru lenjerie.
Cu siguranţă ştiai că în 1921 străbunicile noastre preferau o alură de ‘garçonne”: părul scurt, frumos coafat în jurul feţei şi pălării pe măsură. Dar nu ştiai de unde se îmbrăcau… În Bucureşti apar casele de modă şi modistele şi aici există o poveste care înconjoară hainele şi accesoriile româncelor.
Rafinamentul feminin se construieşte investind timp, răbdare, pasiune şi bani. O doamnă elegantă venea într-un mare salon unde aveau loc constant prezentări de modă. În faţa clientei defilau modele pe care ulterior le putea încerca în una din cabinele luxoase.
Clienta hotăra ce modele doreşte să poarte, i se luau apoi măsurile şi se stabileau ultimele detalii ale comenzii şi zilele de probă.
Atmosfera elitistă s-a păstrat într-o oarecare măsură la casele de modă haute couture până în ziua de astăzi. Cum spune o vorbă mai veche: stilul e asemenea diamantelor, doar că el costă ceva mai puţin…
„În anii 20, nu se poate vorbi de o preferinţă, pentru că existau mulţi designeri francezi şi la fel şi publicul era împărţit. Adică nu se poate spune că românii preferau un alt creator decât parizienii sau nemţii.
Cine ajungea la Paris îşi alegea după pofta inmii. Iar aici la noi existau foarte multe case de modă, multe… bune. Adică la Bucureşti îţi puteai face haute couture foarte bine. De modiste nici nu mai vorbesc, era plin Bucureştiul de modiste cu buticuri mici, de unde îţi luai absolut unicate. Nu puteai să rişti să găseşti pe cineva cu aceeaşi pălărie.”
Te lăsăm în atmosfera Bucureştiului interbelic cu o mică scenă video din filmul „Cuibul de Viespi” (după piesa „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu), în care poţi revedea stilul unei case de mode din 1936!
Vom continua seria de articole despre moda românească cu mai multe detalii despre perioada comunismului!
Foto: Wikipedia, Agerpres
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
