A murit Andy Whitfield, gladiatorul din „Spartacus”

De Nicoleta Galeteanu, pe

A câştigat luptele din arenă, dar a pierdut lupta cu cancerul. Andy Whitfield, gladiatorul din „Spartacus”, care a adus reputaţia celebrului serial, a murit duminică seară…
…la vârsta de 39 de ani.

Fermecătorul actor, un candidat promiţător pentru regizorii americani, s-a stins din viaţă neaşteptat de repede, după ce în septembrie, anul trecut, Andy Whitfield a renunţat la rolul care l-a consacrat, din cauza reapariţiei cancerului de care suferea, a anunţat purtătorul său de cuvânt, potrivit Associated Press.

Producţia celui de-al doilea sezon al serialului „Spartacus: Nisip însângerat” fusese deja amânată cu câteva luni înainte, când Andy Whitfield a fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin. Actorul a răspuns foarte bine la tratament şi părea că se recuperează dar, în toamna anului trecut, cancerul a revenit.

„Într-o dimineaţă de Sydney frumoasă şi însorită, înconjurat de familie, în braţele iubitei sale soţii, frumosul şi tânărul nostru luptător Andy Whitfield a pierdut lupta de 18 luni cu limfomul non-Hodgkin”, a declarat Vashti Whitfield, soţia actorului, într-un comunicat.

După ce s-a îmbolnăvit, actorul a fost înlocuit în „Spartacus: Blood and Sand” de australianul Liam McIntyre. Potrivit presei, atunci, pe lista pretendenţilor s-au mai aflat Stephen Amell, pe care l-ai putut vedea în Closing the Ring, sau Aiden Turner din All My Children.

A murit Andy Whitfield, gladiatorul din "Spartacus"
Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter