Theo Rose, prima reacție la valul de critici despre noua relație: „Stau și încasez”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 03 august 2022, 10:11

Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit cu aproximativ o lună în urmă, după o relație de mai bine de 4 ani. În prezent, solista formează un cuplu cu actorul Anghel Damian, de care s-ar fi apropiat la filmările serialului „Clanul”, pe care Damian l-a regizat și în care Theo joacă unul dintre rolurile principale.

Theo Rose, prima reacție la valul de critici despre noua relație: „Stau și încasez”

„Mă prieteni, să știți că eu nu mă fac că plouă! Eu văd tot ce se întâmplă în jurul situației ăsteia și stau și încasez că, dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa, înseamnă că știe el mai bine de ce și că așa va fi mai bine. Ne va arăta timpul care a fost scopul real al acestei întâmplări, nu mi-e frică de asta. Eu ce era de spus, v-am spus și n-am mâncat rahat. Ce să zic! Ca să termin într-o notă pozitivă, v-am zis așa ca să mai știți ce gândesc. Toată lumea zice acum ce gândește, e belea mare ce se întâmplă, de parcă zici că nu s-ar mai despărți lumea. La final, toți ne despărțim, că ne desparte moartea, că ne despărțim noi, tot aia e. Nu a murit nimeni din așa ceva, vă zic, o să fie bine!”, a declarat artista în mediul online.

Theo Rose și Anghel Damian au fost obligați să-și confirme relația după ce paparazzi Cancan i-au surprins pe 29 iulie la plimbare în București, îmbrățișându-se și sărutându-se. Anterior, Anghel a format un cuplu cu actrița Lia Bugnar, care este cu 22 de ani mai în vârstă decât el.

Theo Rose: „O să vă placă să auziți întregul fir al poveștii”

„Abia aștept să vă spun toată povestea. O să vă placă să auziți întregul fir al poveștii. Știu că pare nedrept că spun lucrurile așa, doar că ele s-au întâmplat de ceva timp deja pentru noi. Am avut timp să ne obișnuim cu asta, să trecem prin lucrurile astea. Pare că s-a întâmplat de ieri, dar nu e așa”, a declarat Theo Rose în mediul online.

„Eu simt că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Sper din suflet ca și Alex să fie bine, îi doresc tot binele din lume, el știe mai bine chestia asta. Cred că suntem ok. Am lămurit-o și p-asta. S-a întâmplat că s-a întâmplat”, a încheiat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Anghel Damian a spus cum a obținut Theo Rose rolul din „Clanul”, serial pe care el l-a regizat

Citește și: Theo Rose și Bogdan de la Ploiești, suspectați că au avut o relație. Ce s-a întâmplat între ei

Citește și: Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit, dar încă îi mai leagă ceva. Ce au observat fanii pe rețelele de socializare

Alex Leonte: „Nu a fost vorba nici măcar o secundă de infidelitate”

„Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Doresc însă să clarific câteva lucruri care poate ar reflecta mai realist acest episod din viața mea. În primul rând, ruptura dintre mine și Theo a avut loc acum ceva timp, departe de ochii presei și cât se poate de amiabil, fără a exista certuri, ca doi adulți cu o înțelegere matură a lucrurilor. Nu a fost vorba nici măcar o secundă de infidelitate. În momentul în care între două persoane nu mai există dragoste, trebuie luate măsuri și noi asta am făcut”, a transmis Alex Leonte în mediul online.

„În al doilea rând, mi-ar plăcea să îmi fie respectată intimitatea și să se înțeleagă că aceasta este singura declarație pe care o voi face legată de acest subiect. Nu îmi doresc să îmi expun viața personală în online și vă rog să respectați și să înțelegeți acest lucru. Mulțumesc!”, a încheiat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter