Jeremy Renner și-a scris biletul de adio pentru familia sa de pe patul de spital. „Ultimele cuvinte!”

De Raluca Vițu, pe

Jeremy Renner spune că a scris un bilet de adio familiei sale după accidentul său groaznic cu plugul de zăpadă, temându-se că va muri „într-un mod îngrozitor”.

Actorul, în vârstă de 52 de ani, a ajuns să lupte pentru viața sa după ce a fost lovit de plugul de zăpadă cu care își deszăpezea locuința în ziua de Anul Nou. Actorul dorea să îndepărteze zăpada pentru ca nepotul lui să-și poată scoate mașina pe carosabil.

“Domnul Renner se dusese să își scoată plugul – o piesă foarte mare de deszăpezire ce cântărește cel puțin 6.500 kilograme. După ce a reușit să își scoată vehiculul personal din locul unde se afla blocat, domnul Renner a ieșit din plug pentru a vorbi cu membri familiei.

În acel moment, plugul a început să se deplaseze. În încercarea de a-l opri, domnul Renner a încercat să revină pe locul șoferului. Pe baza investigațiilor noastre, acela a fost momentul în care domnul Renner a fost călcat de plug” – au explicat autoritățile după tragedie. 

Citeşte şi: Jeremy Renner, acuzat de fosta soție de violență domestică

El a suferit răni grave la nivelul abdomenului și al membrelor și a fost supus la două intervenții chirurgicale.

Se pare că intenția eroică a actorului de a opri mașina pentru a nu le face rău membrilor familiei care se aflau acolo era cât pe ce să-i fie fatală.

Citeşte şi: Jeremy Renner, primele imagini de pe patul de spital. Actorul a fost operat de două ori după ce a fost lovit de plug

„Dacă aș fi fost acolo singur, ar fi fost un mod îngrozitor de a muri. Și cu siguranță s-ar fi întâmplat. Cu siguranță”, a spus el într-un interviu emoționant pentru ABC, citat de Mirror.

Jeremy folosea plugul Snowcat pentru a încerca să-l ajute pe nepotul său, Alexander Fries, să-și scoată mașina înțepenită în zăpada. Tragedia s-a produs când a ieșit din ea pentru câteva clipe, pentru a vorbi cu el, uitând să tragă frâna de urgență.

Plugul a început să se îndrepte spre nepotul său și se crede că Renner a încercat să intre înapoi în plug pentru a-l opri. Atunci a fost lovit.

În urma accidentului, actorul a fost atât de convins că va muri, încât a început să-și noteze frenetic pe telefon câteva ultime gânduri pentru familia lui.

Citeşte şi: Jeremy Renner și-a rupt ambele mâini pe platourile de filmare

„Așa că începusem să-mi notez pe telefon ultimele cuvinte pentru familia mea”, a spus el ținându-se să nu izbucnească în lacrimi în timp ce povestea incidentul postului american Diane Sawyer.

În ciuda rănilor sale grave, Jeremy a recunoscut că ar face di nou același lucru dacă ar mai fi nevoie: „Aș face-o din nou. Pentru că [plugul de zăpadă] mergea direct spre nepotul meu”.

El a dezvăluit, de asemenea, că a fost „treaz în fiecare moment” în timp ce era zdrobit de plug.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter