Roxana Vancea este însărcinată! Cum i-a dat vestea soțului ei

De Unica.ro, pe

Fosta asistentă TV Roxana Vancea (29 de ani) și soțul ei, antrenorul de fitness Dragoș Paiu, vor deveni părinți. Perechea a dezvăluit că s-a logodit în noiembrie 2019 și și-a oficializat relația în luna următoare.

Roxana Vancea este însărcinată! Cum i-a dat vestea soțului ei

Antrenorul de fitness mai are un fiu dintr-o relație anterioară. Cuplul adoră să petreacă timp în trei, dovadă stând fotografiile Roxanei cu Dragoș și cu micuțul. „Dragoș e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunțat șapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi și am aflat că am rămas însărcinată.

S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulație. Eu, în trecut, când mă îngrășasem, am avut probleme cu ovulația. Am făcut nu știu câte teste, două-trei odată, au ieșit toate pozitive. Așa l-am anunțat, era pe canapea și m-am dus cu testul la el”, a declarat Roxana Vancea la Kanal D.

„Mi-a fost rău în prima lună după ce am rămas însărcinată. Aveam grețuri. După două luni, nu am mai avut nimic. Nu mai am voie să fac abdomene. Medicul mi-a zis că în trimestrul doi o să mă simt ca o femeie normală, iar în trimestrul trei va fi mai greu. O să am dureri de spate pentru că mi-au crescut foarte mult sânii și eu sunt foarte slabă”, a mai declarat viitoarea mămică.

Citește și:

Fiica Ginei Chirilă și a lui Bogdan Vlădău a împlinit un an. Ce frumoasă este Katia

Emmy Rossum a devenit mamă pentru prima oară! Actrița a ținut sarcina secretă până la naștere

Olimpia Melinte, despre nașterea fiului ei: „Tot ce-mi doream să știu era că am un bebeluș sănătos”

Ce frumoasă este fiica lui Robert Turcescu! Ioana este pasionată de lumea modei

În urmă cu ceva timp, în dreptul unei fotografii în care apare alături de partenerul ei, Roxana a scris pe Instagram: „Toată lumea spune că iubirea doare, dar asta nu este adevărat. Singurătatea doare. Respingerea doare.

Să pierzi pe cineva doare. Invidia doare. Toată lumea confundă aceste lucruri cu iubirea. Dar, în realitate, iubirea este singurul lucru din lumea asta care acoperă toată durerea și care te face să te simți din nou minunat”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter