Pierce Brosnan și soția sa, Keely, îndrăgostiți și după 21 de ani de căsnicie. Ținutele cu care au făcut senzație la Gala Met 2023

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Joi, 04 mai 2023, 14:26

Au întors toate privirile la un eveniment de gală! Soția lui Pierce Brosnan, Keely Shaye, a făcut spectacol, luni seară, când a apărut pe covorul roșu, la Met Gala 2023, într-o ținută în care părea o adevărată Bond Girl.

Soția actorului aproape că și-a eclipsat faimosul soț într-o rochie cu paiete, lungă până la podea, Monique Lhuillier, care îi venea ca turnată.

Met Gala 2023. Keely, soția lui Pierce Brosnan, a strălucit într-o rochie cu pelerină

Keely a adăugat o pelerină transparentă și niște inele uriașe cu diamante și a arătat fabulos împreună cu soțul ei, care purta un costum Tom Ford și ochelari de soare asortați.

În vârstă de 59 de ani și departe de standardele impuse la Hollywood, Kelly a postat o fotografie de la eveniment, iar fanii s-au grăbit să-i spună cât de frumos arată: „Uau, voi doi arătați fantastic! Rochie e uluitoare” și „Arăți absolut uluitor Keely”, în timp ce alții i-au făcut complimente și lui Pierce.

Citeşte și: Pierce Brosnan a cerut un ordin de restricție împotriva unei hărțuitoare

Cum s-au cunoscut Pierce Brosnan și Kelly

Pierce, în vârstă de 69 de ani, părea incredibil de mândru că se află la brațul soției sale, pe care o adoră. După mai bine de 21 de ani de mariaj, cei doi par la fel de îndrăgostiți.

Starul și Kelly s-au cunoscut în Mexic, în 1994, cu un an înainte ca el să joace în James Bond, Golden Eye. Pierce susține că a fost dragoste la prima vedere.

Citeşte și: Viața lui Pierce Brosnan după ce soția și fiica lui au fost răpuse cancer: „Tristețea stă lângă mine”

Pierce Brosnan are convingerea că și-a găsit marea dragoste

„Oriunde m-am dus în lume, îmi era dor de ea și îi trimiteam bilete să vină, ca să putem fi împreună”, a spus el pentru People. „Părea să ne potrivim. Am găsit o femeie grozavă în Keely Shaye. Dacă aș căuta de un milion de ori, nu aș găsi una la fel de bună”, mărturisea actorul Pierce Brosnan.

S-au căsătorit pe 4 august 2001, la Ballintubber Abbey, în Irlanda, de unde este Pierce.

Citeşte și: Pierce Brosnan, de nerecunoscut la 68 de ani. Actorul a fost surpins la bustul gol pe o plajă din Hawaii

Kelly l-a ajutat pe Pierce să uite dramele trăite

Cei doi s-au întâlnit la trei ani după moartea primei soții a actorului, Cassandra Harris, care pierduse lupta cu cancerul în 1991.

Cassandra și Pierce au avut împreună un fiu, pe Sean, care a devenit actor. Pierce avea să îi adopte și pe cei doi copii ai primei sale soții, Charlotte și Chris, după ce tatăl lor, Dermot Harris, a murit.

De asemenea, Keely și Pierce au doi băieți împreună, Dylan și Paris. În mod tragic, Charlotte a murit de cancer ovarian în 2013.

Actorul împărtășește cu mândrie imagini cu soția sa pe rețelele de socializare, iar în septembrie 2022 a onorat ziua ei de naștere cu o imagine superbă. În fotografie apăreau ei doi, în timp ce împărțeau un moment de tandrețe, iar Keely purta o floare roz în păr. De-a lungul anilor, soția lui Pierce Brosnan a fost criticată de gurile rele pentru formele voluptoase, dar ea și actorul au oferit tuturor o lecție de iubire și de acceptare.

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter