Penelope Cruz a născut în aceeaşi zi cu ducesa Kate

De Unica.ro, pe

Penelope Cruz a născut al doilea copil luni, aceeaşi zi în care a venit pe lume şi viitorul rege al Angliei.
În aceeaşi zi în care Londra aştepta cu sufletul la gură naşterea viitorului rege, bebeluşul ducesei Kate şi al prinţului William, la Madrid venea pe lume o fetiţă, al doilea copil al cuplului Penelope Cruz – Javier Bardem.
Micuţa, al cărei nume nu a fost dat publicităţii s-a născut într-un spital din capitala Spaniei, iar reprezentanţii celor doi actori au anunţat că este sănătoasă. Penelope şi Javier au devenit părinţi pentru a doua oară. Ei mai au un băieţel, Leonardo, în vârstă de doi ani. Din păcate pentru presa de scandal, cei doi sunt foarte discreţi în ce priveşte viaţa lor intimă şi familia lor.
Penelope a declarat că îşi doreşte ca băieţelul şi fiica ei să crească departe de ochii lumii ca să poată avea o copilărie normală.
Cu numai o zi înainte să nască, Penelope a ieşit împreună cu soţul ei la un festival de muzică şi la o cină. Chiar dacă burta ei era enormă, mămica în vârstă de 39 de ani părea să se simtă foarte bine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter