Monica Roșu s-a logodit. Cum arată inelul și când va avea loc nunta

De Mădălina Manole, pe
Monica Roșu s-a logodit. După eliminarea de la Exatlon, Monica Roșu, a plecat într-o vacanță în Madrid alături de iubitul său și a fost cerută în căsătorie.

Monica Roșu, în vârstă de 31 de ani, poartă pe deget un superb inel de logodnă. Se pare că cele trei luni petrecute departe de iubita sa, atât cât Monica s-a aflat cu filmările în Republica Dominicană, l-au ajutat pe acesta să-și dea seama că a venit momentul să nu se mai despartă niciodată de ea și astfel, cu mult curaj, a cerut-o de soție: „După trei luni, abia aşteptam să ne revedem. Am fost calmi amândoi, spre surprinderea mea. A slăbit şi el o dată cu mine. A slăbit foarte mult, ştiu că i-a fost greu, nu a mai trecut prin astfel de momente. Inelul străluceşte frumos şi de astăzi sunt oficial logodită.(…)  Ne-am bucurat de moment. După şase ani, cred că era momentul. Am tot amânat amândoi, dar nu pentru că nu ne-am fi dorit. Nu stăteam în acest inel.”, – a spus Monica Roşu, conform wowbizz.

Adrian Vlad - iubit Monica Rosu

Adrian Vlad, iubitul Monicăi Roșu

Monica Roșu și Vlad Adrian, de profesie inginer, sunt împreună din 2012 și au decis să facă nunta anul viitor. Conform sursei citate, inelul de logodnă al sportivei a costat nu mai puțin de 10.000 euro: „A fost ciudat pentru că nu am plecat pregătit cu o poveste, ce fac, unde fac, cum fac. A fost interesant pentru că am făcut-o doar noi doi, într-o bărcuţă, în cel mai mare parc din Madrid”, – a spus Adi, iubitul Monicăi Roșu.

Monica Roșu s-a logodit. Cum arată inelul și când va avea loc nunta

„Cred că mă va trata de acum încolo ca pe o prinţesă. E important să ne înţelegem, să comunicăm” – a completat Monica Roșu.

Cine este Monica Roșu

Monica Roșu este una dintre cele mai apreciate gimnaste din România, dublu medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, individual şi cu echipa. A trecut prin momente de cumpănă la începutul anului 2000 când a concurat accidentată; A reușit să depășească momentele dificile, astfel că, în 2002, câştiga medaliile de bronz la sărituri şi sol la Campionatele Europene pentru Juniori.

Momentul culminant al carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de vară din 2004, de la Atena, unde a fost concurenta cea mai puternică la sărituri. A participat în acelaşi an şi la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 de la Amsterdam, unde a câştigat medalia de aur la sărituri. În 2005, din cauza unei accidentări, a fost nevoită să se retragă din activitatea competiţională.

Sursă foto: Instagram, captură video Kanal D

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter