Logodnica lui Tom Hiddleston, Zawe Ashton, este însărcinată. Acesta va fi primul copil al actorilor

De Adelina Duinea, pe

Tom Hiddleston (41 de ani) și logodnica lui, Zawe Ashton (37 de ani), vor deveni părinți anul acesta. Actrița și-a afișat sarcina deja avansată în New York, pe covorul roșu al premierei noului ei film, „Mr. Malcolm’s List”.

Logodnica lui Tom Hiddleston, Zawe Ashton, este însărcinată. Acesta va fi primul copil al actorilor

Zawe a optat pentru o rochie bej fluidă, din șifon, cu umerii goi și aplicații prețioase argintii. Tom nu a fost prezent la eveniment, însă actrița i-a avut alături pe colegii din distribuție, actorii Freida Pinto, Sope Dirisu, Theo James și Sianad Gregory, precum și pe regizoarea peliculei, Emma Holly Jones.

Hiddleston a confirmat logodna cu Ashton în iunie 2022, după 3 luni de speculații. „Sunt foarte fericit”, a declarat pe 14 iunie, pentru Los Angeles Times. Zawe a fost fotografiată pentru prima dată purtându-și inelul de logodnă în ianuarie, la aniversarea de 10 ani a serialului „Fresh Meat”.

Jurnaliștii au observat bijuteria abia în martie, însă, la Premiile BAFTA. Bijuteria din aur galben are un diamant rotund în centru, înconjurat de alte diamante rotunde de dimensiuni mai mici.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Shakira și Gerard Pique, despărțire cu scântei. Ce nemulțumiri are fotbalistul

Citește și: Cum se simte Travis Barker după ce a fost spitalizat cu pancreatită. „Avea dureri îngrozitoare”

Citește și: Ireland Baldwin, detalii tulburătoare despre viol și avort, după ce avortul a devenit ilegal în SUA

Tom și Zawe formează un cuplu din 2019. Între anii 2008 și 2011, Tom a fost într-o relație cu actrița Susannah Fielding (37 de ani). În 2016, pentru o scurtă perioadă de timp, actorul a format un cuplu cu artista Taylor Swift (32 de ani).

„Este generoasă, bună și minunată. Ne-am simțit grozav împreună”, a declarat Tom în februarie 2017. În prezent, solista formează un cuplu cu actorul Joe Alwyn (31 de ani).

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter