Lidia Buble și iubitul, în vizită la Castelul Bran

De Unica.ro, pe

Revenită în România după încheierea filmărilor sezonului 4 Asia Express, unde a făcut echipă cu sora ei, Estera, Lidia Buble (28 de ani) a mers în vacanță în Ibiza cu noul iubit, actorul cubanez Harlys Becerra (37 de ani). Ulterior, în mediul online, solista a confirmat noua relație.

Lidia Buble și iubitul, în vizită la Castelul Bran

„Câte întrebări sunt pe tema asta, deja peste o sută. Primesc zilnic mesaje. Este foarte lungă povestea, trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită și foarte împlinită pe toate planurile. În două, trei cuvinte: mi-a pus Dumnezeu mâna în cap”, a povestit artista pe Instagram.

„Eu cred că fiecare om merită să fie fericit și vă doresc să fiți măcar la fel de fericiți cum sunt eu. Sunt norocoasă. Pentru mine nu există actori, cântăreți, vedete, nevedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem. Da, este foarte adevărat că dragostea vine când nu te aștepți și răsare unde nu te aștepți”, a încheiat Lidia atunci.

Recent, iubitul artistei a venit în vizită în România. În prezent, cuplul se află la munte, unde, până acum, a vizitat Castelul Bran. Cu o zi în urmă, Lidia și-a dus partenerul la un restaurant cu specific românesc, unde bărbatul a băut, printre altele, și țuică. „Huu, huuu, foarte puternică! Ce e asta?”, a fost reacția actorului, căruia solista i-a răspuns: „E țuică”.

Deși nu a confirmat acest lucru, Lidia pare să-l fi introdus pe bărbat familiei sale. Ajuns în România, actorul a vizitat întâi Deva, orașul natal al solistei. Lidia provine dintr-o familie numeroasă, având alți 10 frați și surori. Mai precis, cântăreața are 4 surori, Dana, Estera, Diana și Lorena, și 6 frați, Simion, Corneliu, Beniamin, Daniel, Iosif și Elisei. Actorul Harlys Becerra, originar din Cuba, s-a remarcat în serialul „Vis a vis” de pe Netflix.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Lidia Buble, cea mai bine plătită concurentă Asia Express. Cât câștigă artista

Lidia Buble, schimbare îndrăzneață de look după încheierea filmărilor pentru Asia Express

Lidia Buble și sora ei, Estera, despre Asia Express: „Toată lumea își bate joc de tine”

Răzvan Simion, atac subtil la adresa Lidiei Buble? Ce a spus prezentatorul TV

În vara anului trecut, Lidia și prezentatorul TV Răzvan Simion (40 de ani) s-au despărțit, după 5 ani de relație. Lidia și Răzvan au devenit un cuplu la scurt timp de la divorțul lui Răzvan de prima soție, Diana. Moderatorul formează de un an un cuplu cu Daliana Răducanu (30 de ani), arhitect și designer de interior.

Fostul cuplu continuă să lucreze împreună. „Ne înțelegem foarte bine. Noi lucrăm în continuare împreună. El este managerul meu. Suntem doi oameni maturi care au știut să separe partea sentimentală de partea profesională”, spunea Lidia în octombrie 2020, pe contul personal de Instagram.

Lidia a devenit cunoscută publicului în anul 2014, odată cu lansările pieselor Kamelia și Noi simțim la fel, alături de artistul Adrian Sînă (43 de ani). Ulterior, Lidia lansează alături de trupa Direcția 5 piesa Forever Love, urmată la scurt timp de melodia Le-am spus și fetelor, un alt hit de succes. Cel mai recent, artista a lansat single-urile Intens și Cu ochii ăia verzi.

Cântăreața a terminat Colegiul Național Sportiv „Cetate Deva”. Apoi, Lidia s-a înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport, pe care a și absolvit-o după trei ani. „Am făcut atletism și gimnastică aerobică, dar mai mult atletism. Niciodată nu m-am gândit: «Eu când o să fiu mare, îmi doresc să fiu cântăreață».

Eram convinsă că ori voi fi o antrenoare de sport, ori îmi doream să fiu hairstylist, îmi plăcea foarte tare. Cântam în biserică și la școală, doar atât”, dezvăluia Lidia în 2018. Înainte să-și înceapă cariera în muzică, Lidia a mărturisit că a lucrat într-o tipografie din Deva, dar și alături de tatăl ei, de profesie pastor.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter