Jennifer Garner, desemnată cel mai frumos om din lume

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 31 octombrie 2019, 15:31
Jennifer Garner a primit tilul de cel mai frumos om din lume din partea revistei People. Motivul pentru care actrița a fost aleasă pentru această distincție este „modul de viață echilibrat, în care îmbină cariera, activitățile caritabile și creșterea celor trei copii ai ei”.

Garner, în vârstă de 47 de ani, este actriță, co-fondator al companiei de produse alimentare organice pentru bebeluși Once Upon a Farm și este ambasadoare a grupului care militează pentru drepturile copiilor Save The Children.

Jennifer a declarat pentru People că în copilărie nu s-a considerat „o fetiță drăguță”. De asemenea, ea a afirmat că nici în prezent nu este o persoană foarte elegantă, preferând jeanșii, pantofii sport și puloverele, cu excepția ținutelor cu care apare pe covorul roșu.

Cine este Jennifer Garner

Jennifer Garner a devenit cunoscută după ce a apărut în serialul de televiziune „Alias”. În ultimii ani ea a interpretat roluri în producții importante precum „Dallas Buyers Club”, „Ghosts of Girlfriends Past” și „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day”.

Ea a fost căsătorită de două ori, cu Scott Foley din 2000 până în 2003 și cu Ben Affleck din anul 2005 până în 2015.

Pe Affleck l-a cunoscut în anul 2001, în timpul filmărilor pentru „Pearl Harbour”, dar s-au îndrăgostit în 2003 pe platourile de filmare, când lucrau la pelicula „Dardevil”. Au decis să formeze un cuplu de abi doi ani mai târziu, iar în aprilie 2005 s-au logodit. După alte două luni s-au căsătorit, în cadrul unei ceremonii private, pe Insulele Turks și Caicos, în timp ce Jennifer era deja însărcinată cu prima lor fiică, Violet.

Au apărut apoi Seraphina, acum în vârstă de 10 ani și Samuel, de șapte ani. În anul 2015 cuplul s-a separat, însă divorțul a fost pronunțat în 2018.

Revista People publică anual, o listă a celor mai frumoși oameni din lume. Anul trecut, acest titlu i-a revenit cântăreței Pink.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter