Iubitul Danielei Crudu a încercat să intre peste ea, la spital

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 12 februarie 2020, 16:20
Iubitul Danielei Crudu, cel care a bătut-o crunt duminică dimineață, a încercat să intre peste ea, la spitalul unde aceasta se afla internată după agresiune.

Potrivit Spynews, bărbatul a mers să se intereseze de starea Danielei, însă s-a enervat în momentul în care nu i s-a permis să intre în salonul ei.

Se pare că acesta s-a învârtit prin spital, întrebând de mai multe ori dacă starea fostei asistente de televiziune este gravă.

Nu se știe dacă acesta era cuprins de remușcări sau îi era teamă că aceasta îl va denunța la poliție.

Cum nu a reușit să o vadă pe Daniela Crudu la spital, acesta a plecat spre locuința brunetei.

În prezent, Daniela stă în casa părinților ei, care o ajută să se refacă după loviturile primite de la iubitul ei croat. Deși nu a depus o plângere împotriva bărbatului, Crudu a cerut un ordin de restricție.

Dacă nu săream din mașină și nu fugeam, mă omora. M-a dat cu capul de bord. Suntem împreună de mult timp, nu a avut nicio ieșire violentă, dar acum practic era alt om. Nu s-a comportat niciodată așa, nu știu ce s-a întâmplat cu el. Nu mai văd, am ochii lipiți și plini de sânge”, a declarat ea pentru Xtra Night Show.

Sursă foto: Instagram, Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter