Gina Pistol, despre greutățile copilăriei și cum a reușit să îl cucerească pe Smiley: „Am spălat podele și geamuri”

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Marți, 13 decembrie 2022, 17:39

Gina Pistol (42 ani), prezentatoarea emisiunii „Chefi la Cuțite”, de la Antena 1 a vorbit deschis despre copilăria ei, despre greutățile prin care a trecut până să ajungă în lumina reflectoarelor, dar mai ales despre cum s-a schimbat viața ei de când l-a cunoscut pe Smiley și au devenit împreună părinți.

Iubita lui Smiley, juratul de la „Vocea României”, emisiune difuzată de PRO TV, a fost luni seara invitata lui Horia Brenciu la podcastul „Lucruri simple”, pe care acesta îl moderează.

Gina Pistol și Smiley formează un cuplu de aproape 7 ani

Gina Pistol și Smiley formează un cuplu de aproape 7 ani. Cei doi și-au început relația în primăvara anului 2016, iar Gina a povestit modalitatea inedită prin care a reușit să îl cucerească pe juratul de la Vocea României.

„Facem 7 ani la anul, în martie (n.r de relație). Se împacă bine cu felul meu de a fi și asta am apreciat cel mai mult la Andrei. Înainte să încep relația cu el eram eu așa…mă gândeam oare o să găsesc pe cineva ca mine. Și aveam o discuție cu Dumnezeu: să fie omul potrivit pentru mine. Să fie om bun și să fie bun pentru mine. Și uite că…a făcut bine”, a spus Gina

Vedeta de la Antena 1 spune că primul fel de mâncare pe care i l-a gătit partenerului ei a fost găluște cu prune, cunoscute în popor și sub numele de gomboți.

„Noi vorbeam, ne recomandam filme, inainte să fim împreună. Îi dădeam memeuri funny și îl făceam să râdă. Eram cu o prietenă și mâncam gomboți și îi trimit o poză și zice: „Mamă, ce poftă am!”. Zic: „vrei să îți fac? Când mă întorc în București, îți fac”. Zice: „da”. Zic: „mamă, gata l-am agățat”, a mărturisit Gina.

„A fost prima dată când am făcut gomboți. A venit la mine am pus Depeche Mode și am stat vreo trei ore să mâncăm gomboți. Pe urmă trebuia să plece și a plecat, dar s-a mai întors”, a spus Gina Pistol în podcastul lui Horia Brenciu.

Gina Pistol și talentul moștenit din familie

Printre alte discuții despre familie, momentul în care l-a cunoscut pe Smilet sau cum i-a schimbat copilul viața odată cu apariția în viața ei, Gina Pistol a demonstrat că are și talent la cântat. Vedeta de la Antena 1 a interpretat de-a lungul ediției mai multe piese, în duet cu Horia Brenciu. Prezentatoarea recunoaște că a moștenit acest talent și înclinația spre muzică de la familia ei.

„La noi în casă, mama avea plăci cu Tudor Gheorghe. Pe mine atât de rău mă marca o piesă a lui încât plângeam. Eram și sunt fan Tudor Gheorghe. Maria Lătărețu, Maria Tănase, Ileana Ciuculete și Narghita. Bunicul meu cânta la nunți acolo la noi la Roșiorii de Vede”, a mărturisit vedeta.

Citește și: Gina Pistol, în costum de baie la două luni de la naștere

Gina Pistol recunoaște că nu a avut o copilărie tocmai ușoară. Ea a povestit că a început să lucreze încă de la 17 ani. La bază ea este de meserie optician și a și lucrat într-un magazin de specialitate, acolo unde șlefuia lentilele pentru ochelari.

Făcând practică la un magazin de optică, m-au angajat ca operator xerox. De la 17 ani am început să muncesc. Câți oameni veneau să tragă la mine la xerox. Apoi am lucrat la un magazin de articole sportive”, a povestit Gina.

De la greutățile copilăriei, în lumina reflectoarelor

„Sunt de meserie optician. Mama s-a gândit să am o meserie să fac bani. Pe vremuri, când făceam practică șlefuiam lentile. Nu mă văd făcând asta. Dădusem la optică. Voiam să devin bijutier. Asta am terminat, optica”, a povestit prezentatoarea de la Antena 1.

Ulterior, ea a lucrat ca vânzătoare într-un magazin de articole sportive, iar mai târziu în urma unui casting succesul i-a surâs și așa i s-au deschis căile celebrității.

„A venit de la sine. Fiind la o agenție de modele luau hostese pentru salonul auto. Acolo a venit cineva care se ocupa de deschiderea unui magazin. I-a plăcut că am vorbit frumos la prezentarea Skoda Octavia și au vrut să mă angajez la magazinul acela. Am muncit și acolo… De câte ori am frecat podelele si am spălat geamurile….”, spune Gina.

„Cristian Botez, fotoreporter de la agentie mi-a zis că e un casting la PlayBoy și dacă aș vrea să merg. Zic: ce să caut acolo printre divele alea? Am fost la casting și singurul care m-a simpatizat a fost domnul Boerescu. Florin Călinescu nu m-a plăcut. A fost o prezentare și o defilare în costum de baie. Cred că a contat mult și felul meu de a fi. Eram o fată simplă și se pare că am plăcut”, a adăugat Gina la podcastul lui Horia Brenciu.

Citește și: Gina Pistol a spus cu cine seamănă fiica ei: „Este foarte expresivă”

De la apariția în Playboy, la cea mai sexy româncă

În anul 2000, Gina Pistol a pozat în revista Playboy, dedicată bărbașilor, iar 9 ani mai târziu a fost desemnată cea mai sexy femeie din România.

„Nu conștientizam. Nu știu ce înseamnă a fi sexy. O luam ca pe un compliment, dar eu eram eu și atât. Simpatică, nebună, fată faină. Dacă vreau atunci când intru într-o încăpere pot să captez atenția fără să fiu vulgară, dar dacă nu vreau pot să intru printre invitați și să nu fiu văzută”,a spus ea.

Gina Pistol este născută pe 9 decembrie 1982 la Roșiori de Vede. În prezent, vedeta este într-o relație cu Andrei Maria, cunosct publicului drept Smiley, cântăreț și prezentator al mai multor emisiuni de la PRO TV. Cei doi au împreună o fetiță, Josephine.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter