Gabi Bădălău, trimis în judecată de DNA. Iubitul Biancăi Drăgușanu este acuzat că ar fi dat mită unui primar

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 13 aprilie 2023, 12:44

Gabi Bădălău a fost trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorpuție (DNA). Iubitul Biancăi Drăgușanu este acuzat că ar fi dat mită unui primar.

La scurt timp după ce tatăl său a fost eliberat din arest, Gabi Bădălău ajunge în atenția procurorilor DNA. Aceștia au decis să îl trimită în judecată pe fiul lui Niculae Bădălău pentru dare de mită.

Gabi Bădălău, trimis în judecată de procurorii DNA

Gabi Bădălău este acuzat că ar fi dat mită unui primar dintr-o comună din Giurgiu pentru a accepta un contract de înființare a unei rețele de apă.

„În contextul derulării unui contract încheiat de primăria unei comune cu o asociere de firme (din care făcea parte și societatea administrată în fapt de inculpat), ce avea ca obiect ”Înființare rețea de alimentare cu apă în satele …, comuna …, județul Giurgiu”, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2022, omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, împreună cu o altă persoană, i-ar fi oferit bani, prin intermediar, primarului comunei respective”, se arată în anunțul făcut de DNA pe data de 13 aprilie.

Potrivit procurorilor, fiul lui Niculae Bădălău i-a promis primarului respectiv un procent de 7% din valoarea contractului, adică o sumă de 344.000 lei, pentru ca acesta să facă plățile către firma respectivă, „chiar și pentru lucrări neconforme”.

Citește și: Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu, în ținute identice la tribunal. Cât costă trench-ul negru purtat

De asemenea, procurorii Direcției Naționale Anticorpuție susțin că, pe data de 25 noiembrie 2022, primarul din Giurgiu a primit, prin intermediul aceluiaș intermediar, suma de 35.000 lei, sumă care reprezenta prima tranșă din suma promisă de Gabi Bădălău.

Citește și: Claudia Pătrășcanu susține că e terorizată de Gabi Bădălău: „Sunt urmărită de câteva luni”

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunerea de a se menține mpsura preventivă dispusă în cauză, notează Libertatea.

Până în prezent, omul de afaceri nu a făcut nicio declarație cu privire la acest subiect.

Niculae Bădălău, eliberat din arest în luna martie

Niculae Bădălău, tatăl lui Gabi Bădălău, a fost eliberat din arest în luna martie a acestui an.

La finalul anului 2022, tatăl iubitului Biancăi Drăgușanu a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și dare de mită.

Citește și: Cu cine vor locui copiii Claudiei Pătrășcanu și ai lui Gabi Bădălău: „Am primit vestea. N-am cuvinte…” Ce a decis instanța

Citește și: Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, scandal după pronunțarea divorțului. Ce acuze își aduc cei doi

Fostul vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a fost plasat sub control judiciar în dosarul de corupție. Fostul baron al PSD este cercetat pentru trafic de influență în formă continuată și dare de mită pe vremea când era consilier de conturi.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter