Victor Slav și Bianca Drăgușanu, față în față la „Detectorul de minciuni”: „I-ai spus iubitei tale ca vii la emisiunea cu mine?”

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Luni, 10 aprilie 2023, 14:37

Bianca Drăgușanu nu ratează ocazia de a se afla în preajma fostului ei soț, iar asta chiar dacă are o relație cu Gabi Bădălău. De această dată, blonda l-a supus pe Victor Slav la un adevărat tir de întrebări incomode. Bianca l-a adus pe fostul ei soț la „Detectorul cu minciuni”.     

Emisiunea prezentată de Bianca Draguşanu aduce în faţa publicului, în fiecare sâmbătă seara, de la 22:00, la Kanal D2, invitaţi din industria de entertainment şi cei mai cunoscuţi influenceri. Întrebările îndrazneţe şi reacţiile invitaţilor conectaţi la detectorul de minciuni creează adevărate momente de amuzament şi relaxare, un melanj perfect pentru serile de sâmbătă.

Bianca Drăgușanu, interesată de iubita lui Victor Slav

În ediția de sâmbătă a show-ului, Bianca Drăgușanu l-a avut ca invitat pe Victor Slav. Blonda a fost hotărâtă să afle cât mai multe de la fostul ei soț. “Avem o ediție spectaculoasă. Invitatul nostru nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. Doamnelor si domnilor, Victor Slav!”, și-a anunțat Bianca Dragușanu oaspetele, de la “Detectorul de minciuni”. 

“Lumea ar vrea să știe dacă i-ai spus iubitei tale că vii la emisiunea cu mine…”, “Ești o persoană geloasă?”, “Ți-ai urmărit vreodată partenera?”, “Ai avut vreo parteneră dificilă?”, acestea sunt doar câteva dintre curiozitățile la care Victor Slav este invitat să răspundă.

“De ea am ascuns, în general, lucruri. Dar sunt si relații în care nu ascund”, afirmă Victor Slav, într-o notă amuzantă, la una dintre întrebarile adresate de Bianca Dragușanu, amfitrioana show-ului.

Citeşte și: Bianca Drăgușanu, despre Gabi Bădălău: „Un copil nehotărât”

Bianca Drăgușanu și Victor Slav, o relație cu lumini și umbre

Victor Slav s-a căsătorit cu Bianca Drăgușanu în 2013, iar un an mai târziu au divorțat. Ulterior, cei doi și-au mai dat o șansă și au avut-o pe Sofia. În 2016, au pornit pe drumuri separate. De dragul fetiței lor, cei doi au reușit să păstreze o relație frumoasă de-a lungul timpului și nu și-au aruncat cuvinte grele în presă.

„Acum toate discuțiile noastre sunt strict legate de copil și atât. Ne intersectăm doar când sunt probleme sau discuții despre copil, nu avem foarte multe lucruri de discutat ca să iasă ceva contradictoriu. Orice om se maturizează, timpul trece constructiv și în evoluție”, dezvăluia Victor Slav pentru Unica. ro.

Citeşte și: Victor Slav, despre relația cu fiica lui, Sofia: „Nu pot să îi refuz mai nimic”

Bianca nu o iartă pe Claudia Pătrășcanu

La ora actuală, Bianca Drăgușanu are o relație controversată cu Gabi Bădălău. Blonda se războiește prin tribunale cu fosta soție a iubitului ei. Bianca o acuză pe Claudia de defăimare.

Bianca Drăgușanu (41 de ani) și Claudia Pătrășcanu (43 de ani) au avut, de curând, a doua înfățișare în procesul de defăimare. Cele două s-au prezentat la tribunalul din Constanța, dar nu au ajuns la niciun fel de înțelegere. Bianca Drăgușanu a dat-o pe Claudia Pătrășcanu în judecată pentru defăimare, în urma unor declarații dure făcute de cântăreață. Bianca cere daune morale de 50.000 de euro. La prima înfățișare, artista nu s-a prezentat.



Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter