Victor Slav petrece Crăciunul cu fiica lui. Adevărul despre relația cu Bianca Drăgușanu: “Nu avem foarte multe lucruri de discutat”/ Exclusiv

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 23 decembrie 2022, 10:04

De Crăciun, Victor Slav petrece ca în fiecare an alături de fiica lui, Sofia. Fostul Prezentator TV și Bianca Drăgușanu au avut o căsnicie și o relație cu multe suișuri și coborâșuri, dar care i-a maturizat în urmă cu 6 ani, când deveneau, pentru prima, părinți. Drumurile lor s-au despărțit, dar continuă să se preocupe îndeaproape de binele fiicei lor, Sofia Natalia.

În exclusivitate pentru Unica.ro, Victor Slav a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu fosta sa parteneră de viață, Bianca Drăgușanu, dar și despre faptul că, în fiecare an, de Crăciun, o are alături pe fiica sa. Planul este stabilit de fiecare dată cu mama fiicei sale, astfel încât toată lumea să fie fericită.

Victor Slav petrece Crăciunul cu fiica lui și a Biancăi Drăgușanu

Victor Slav și Bianca Drăgușanu s-au întâlnit pe platourile de filmare ale unei emisiuni de dans de la Pro TV și sperau că dragostea lor va dura toată viața. S-au căsătorit, însă un an mai târziu, în 2014, mergeau de mână la notar, pentru a semna actele de eliberare din scurta căsnicie. 

Victor Slav petrece ca în fiecare an alături de fiica lui, Sofia

Victor Slav: “Clar Crăciunul o să-l fac și cu Sofia, pentru că așa am făcut întotdeauna”

După divorț, drumurile lor s-au mai intersectat, însă șansele pe care și le-au dat nu au reușit să îi țină împreună. În toamna lui 2016 Victor și Bianca erau în culmea fericirii în momentul în care s-a născut Sofia Natalia. Deși nu au reușit să se mai regăsească, cei doi au găsit maturitatea necesară pentru a lăsa deoparte orgoliile și a se înțelege bine de dragul fiicei lor. În prezent, Sofia Natalia locuiește cu mama ei, însă Victor este o prezență constantă în viața fiicei sale, căreia îi face toate plăcerile. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Sofia va primi cadouri atât acasă, cât și în vizita la tatăl ei.

Citește și:  Victor Slav revine pe micul ecran, dar schimbă postul de televiziune: “Ne vedem acolo”. Exclusiv

“De sărbători, eu mereu fac Crăciunul în familie, asta se va întâmpla și anul acesta. Mă ocup de cele două afaceri cu parfumurile și brățările și mai avem și un site de cosmetice, e o perioadă propice acum de sărbători.

Sărbătoarea Crăciunului mă va găsi acasă, în familie. Revelionul nu știu unde o să-l fac, nu am știut niciodată unde fac revelionul. Clar Crăciunul o să-l fac și cu Sofia, pentru că așa am făcut întotdeauna, nu știu, ne înțelegem exact atunci în momentul respectiv dacă în prima zi de Crăciun stă la mamă sau o iau eu și în a doua zi, dar întotdeauna am făcut Crăciunul cu cea mică”, a declarat, în exclusivitate pentru Unica.ro, Victor Slav.

Fostul Prezentator TV și Bianca Drăgușanu au avut o căsnicie și o relație cu multe suișuri și coborâșuri, dar care i-a maturizat în urmă cu 6 ani, când deveneau, pentru prima, părinți.

Cum se înțelege Victor Slav cu Bianca Drăgușanu

Din exterior, Victor Slav și Bianca Drăgușanu par că se înțeleg mai bine decât în perioada în care erau un cuplu. Și asta pentru că fiecare este fericit alături de jumătatea sa și amândoi au un scop comun: confortul și educația fiicei lor.

“Acum toate discuțiile noastre sunt strict legate de copil și atât. Ne intersectăm doar când sunt probleme sau discuții despre copil, nu avem foarte multe lucruri de discutat ca să iasă ceva contradictoriu.

Orice om se maturizează, timpul trece constructiv și în evoluție’’, a mai spus, pentru Unica.ro, fostul soț al Biancăi Drăgușanu.

Citește și:  Victor Slav, despre relația cu fiica lui, Sofia: „Nu pot să îi refuz mai nimic”

Victor Slav: “La bărbați nu ține supărarea”

Dacă relația cu Bianca Drăgușanu a fost plină de provocări, în schimb, prietenia cu Bogdan Vlădău a fost constantă în viața lui Victor Slav.

“Nu ne-am certat niciodată din ceva anume, dar au fost momente în cei 22 de ani, că viața te duce într-o anumită direcție încât nu mai poți să te întâlnești atât de des cum o făceai altă dată și atunci am avut și perioade în care nu ne-am văzut. Mereu am găsit moment prielnic ca să ne întâlnim și să mergem la munte, am fost și la mare împreună, avem o prietenie construită în timp. Cred că bărbații au cumva o altfel de relație de prietenie decât au femeile și dacă e să ne certăm sau să ne supărăm, nu știu, la bărbați nu ține supărarea’’, a spus el.

Dacă relația cu Bianca Drăgușanu a fost plină de provocări, în schimb, prietenia cu Bogdan Vlădău a fost constantă în viața lui Victor Slav.

Dacă ar avea mintea de acum și vârsta de 20 de ani, ce ar schimba Victor Slav la viața lui?

“Nu știu dacă aș schimba ceva, pentru că nici nu e corect să vrei să schimbi lucrurile. Lucrurile se întâmplă mereu pentru că așa trebuie să se întâmple, aș face totul la fel, dar cu mintea de 42 de ani cred că ar merge mult mai bine lucrurile”, a fost răspunsul lui Victor Slav.

Victor Slav: “De la o vârstă înțelegi că pentru un bărbat cam asta e necesarul”

Prezentatorul TV a surprins întotdeauna prin apariții vestimentare cu bun gust. Victor Slav recunoaște că trebuie să își trieze hainele, pentru că în ultima vreme face cam aceleași alegeri.

Exclusiv pentru Unica, prezentatorul a vorbit și despre planurile începutului de an. Iar dressingul este pe listă. Victor Slav recunoaște că trebuie să își trieze hainele, pentru că în ultima vreme face cam aceleași alegeri.

“Trebuie să fac curat, să arunc multe lucruri, pentru că este arhiplin și, în general, cred că toți facem treaba asta. Ne îmbrăcăm doar cu 10 la sută, pentru că alea ne plac foarte mult, alea ne sunt la îndemână. Am costume multe și în ultima perioadă chiar nu am mai avut unde să le port, am foarte multe haine casual, casul elegant, merg în general pe tricouri albe, negre, gri cel mult, de la o vârstă înțelegi că pentru un bărbat cam asta e necesarul, blugi, am și mulți adidași.

Tot acum mi-am adus aminte de o chestie haioasă cu prietenul meu Bogdan, de când eram noi la început și făceam modelling. Când ne duceam la casting mai împrumutam haine unul de la celălalt și aveam și noi două perechi de adidași.

Nu aveam foarte mulți bani și nu aveam foarte multe haine. Și când s-a întors el din China, după 2 ani în care mă rog, a făcut performanță în modelling acolo, și eu eram deja de vreo 2 ani în televiziune, l-am întrebat: măi, Bogdane, cum este? Cum îți mai merge? “S-au schimbat multe lucruri. Nu mai am 2 perechi de adidași, am foarte multe perechi de adidași”, ne-a povestit Victor Slav, amuzat.

Sursa foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter