Cine este Winael Baldus, finalistul lui Smiley, de la Vocea României 2022. S-a mutat din Caraibe și a găsit dragostea la Sibiu

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Vineri, 23 decembrie 2022, 18:06

Vocea României 2022 ajunge vineri la finalul sezonului 10. Patru concurenți au rămas în competiție și vor da ce au mai bun în marea finală, pentru a putea câștiga voturile publicului. Winael Baldus, finalistul din echipa lui Smiley și Theo Rose de la Vocea României 2022, luptă și el pentru marele premiu.

Winael Baldus a rămas singurul concurent din echipa cu doi mentori și va intra în competiția de vineri, 23 decembrie, alături de Andra Botez, Iulian Nunucă și Teodor Debu.

Cine este Winael Baldus de la Vocea României

Winael Baldus, în vârstă de 24 de ani, este originar din Caraibe. S-a mutat la Sibiu în urmă cu un an și are o relație cu o româncă. Este cântăreț. compozitor, cântă la pian și este și profesor de dans.

Concurentul din echipa lui Smiley și Theo Rose este poliglot, vorbind mai multe limbi, precum engleză, franceză, română, spaniolă și portugheză.

Citește și: Cine este Andra Botez, finalista Irinei Rimes, de la Vocea României 2022: „Sunt mamă și asta e cea mai mare realizare”

Winael Baldus i-a cucerit pe jurați cu vocea lui încă de la etapa audițiilor pe nevăzute. Cântărețul a interpretat atunci, într-o manieră originală, piesa „Dance Monkey”.

Winael Baldus de la Vocea României 2022 a reușit să întoarcă toate cele patru scaune, însă a decis să meargă mai departe alături de Smiley și Theo Rose.

Finala Vocea României 2022, în direct la PRO TV

Semifinala a fost pentru Winael Baldus de la Vocea României o nouă oportunitate de a le demonstra tuturor cât este de talentat. Concurentul a interpretat melodia „De-ai fi tu salcie la mal”, iar juriul a fost extrem de mulțumit de prestația lui

„În primul rând vreau să specific că a fost cel mai drăguț moment pe care l-am văzut vreodată. A cântat o piesă în limba română și a cântat-o extraordinar. În al doilea rând consider că din echipa lui Smiley, tu ești vocea”, a spus Irina Rimes.

În finala de vineri, 23 decembrie, 4 concurenți vor lupta pentru a câștiga titlul de Vocea României 2022. Fiecare va încerca să câștige inimile celor din fața micilor ecrane și ulterior să obțină voturile acestora pentru a-și adjudeca victoria. 2

Andra Botez, Winael Baldus., Teodor Debu și Iulian Nuncă sunt cei patru finaliști. Vor da tot ce au mai bun pentru a putea intra la finalul serii în posesia premiului de 100.000 de euro.

Lista câștigătorilor de la Vocea României

Vocea României a avut premiera în România în anul 2011. De-a lungul celor 10 sezoane, sute de concurenți și-au demonstrat talentul în fața publicului, dar mai ales a juriului.

Cei care ocupă locurile în scaunele de jurizare de la emisiunea transmisă de PRO TV s-au luptat pentru a-i avea în echipa lor pe cei mai buni. Fiecare sezon a avut însă același deznodămând – alegerea celei mai bune voci din România

Iată cum arată lista câștigătorilor de la Vocea României:

  • Sezonul 1 – Ștefan Stan
  • Sezonul 2 – Julie Mayaya
  • Sezonul 3 – Mihai Chițu
  • Sezonul 4 – Tiberiu Albu
  • Sezonul 5 – Cristina Bălan
  • Sezonul 6 – Teodora Buciu
  • Sezonul 7 – Ana Munteanu
  • Sezonul 8 – Bogdan Ioan
  • Sezonul 9 – Dragoș Moldovan

Sursa foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter