Cine e concurenta la „X Factor” care i-a picat cu tronc lui Florin Ristei

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 19 octombrie 2020, 17:06

Florin Ristei (33 de ani) a fost mereu destul de rezervat în privința detaliilor despre viața lui amoroasă. După ce, în urmă cu o lună, s-a aflat că a fost părăsit de iubita lui Marinela, care și-a găsit alinarea în brațele unui concurent de la „MasterChef”, noi detalii ies la iveală despre viața intima a artistului.

Se pare că lui Ristei i-a picat cu tronc o concurentă de la emisiunea pe care o jurizează, „X Factor”. Este vorba despre Naomi Hedman, o englezoaică de 27 de ani, care nu este nicidecum străină de lumea showbiz-ului, având deja mai multe piese înregistrate.

Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găsești AICI

Naomi s-a prezentat la „X Factor” cu hit-ul cântăreței Alicia Keys, „Fallin”, dar interpretarea sa nu i-a convins pe jurați.

„Naomi, cred că dacă ai fi ales un alt cântec, unul potrivit pentru vocea ta, interpretarea ta ar fi fost mai bună. Ai carismă, sex-appeal, frumusețe și cred că meriți un loc în această competiție”, i-a spus Loredana Groza concurentei, după momentul muzical. Fascinați de apariția artistei, jurații i-au oferit, până la urmă, ocazia să mai cânte o piesă, iar Naomei a ales tot o compoziție din repertoriul Aliciei Keys, „If ain’t got you”. Acela a fost momentul în care Florin Ristei a decis să o acompanieze și s-a dus alături de ea pe scenă. Cu acest moment, Naomi s-a remarcat în fața juriului și a intrat în echipa Deliei.

Citeşte şi: Carmen Grebenişan către Florin Ristei: „Vreau să vadă cum este să ai o femeie care aduce bani acasă!”

La scurt timp după jurizare, în social media au început să circule poze în care Naomi și Ristei sunt foarte apropiați, lucru care i-a făcut pe mulți să se gândească că ar fi o idilă între cei doi. Pozele cu Florin Ristei și Naomi Hendman au fost postate chiar de cei doi, pe conturile personale de Instagram, fapt ce demonstrează că artiștii nu vor să-și ascundă relația.

Vezi fotografiile cu Naomi Hedman și Florin Ristei în galeria foto de mai sus.

Sursa foto – Instagram, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter