Cel mai bine îmbrăcate vedete de la premiile Oscar 2016

De Consuela Stratulat, pe Ultimul update Luni, 29 februarie 2016, 12:46
Vedetele de la Hollywood au arătat spectaculos la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar. Vezi cele mai frumoase ținute de la cea mai așteptată gală de la Hollywood.

Cate Blanchett reușește de fiecare dată să atragă atenția cu ținutele sale, iar pentru premiile Oscar 2016 nu s-a lăsat mai prejos. Actrița a purtat o rochie elegantă din colecția Armani Privé și a fost răvășitoare.

Cate Blanchett

De pe lista actrițelor cel mai bine îmbrăcate nu putea lipsit Charlize Theron, care a strălucit într-o rochie roșie Christian Dior. Un pandantiv cu diamante i-a accesorizat perfect ținuta.

Charlize Theron

Margot Robbie a vrut să se încadreze perfect în peisajul de Oscar și a ales o rochie aurie Tom Ford, care i-a scos în evidență silueta perfectă.

Margot Robbie

Jennifer Lawrence a optat pentru un look sexy la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar. Actrița de 25 de ani a purtat o rochie Dior din dantelă neagră și și-a accesorizat ținuta cu bijuterii discrete.

Jennifer Lawrence

Citește și: Cel mai bine îmbrăcate vedete de la Globurile de Aur

Una dintre cele mai reușite apariții a avut-o și Brie Larson, care a obținut premiul Oscar la categoria „cea mai bună actriță într-un rol principal” pentru rolul din Room. Brie a ales o rochie Gucci cu volane și trenă, prinsă în talie cu o curea strălucitoare.

Brie Larson

O apariție imposibil de ignorat a avut și Alicia Vikander, care a primit Oscar la categoria „cea mai bună actriță într-un rol secundar” pentru rolul din „The Danish Girl”. Rochia Louis Vuitton ne-a dus cu gândul la „Frumoasa și bestia”, iar pantofii argintii i-au accesorizat perfect ținuta.

Alicia Vikander

Citește și: Cele mai frumoase coafuri și machiaje de la Oscar 2016

Lady Gaga a avut încă o apariție memorabilă pe covorul roșu, dar de această dată a trecut în topul vedetelor cel mai bine îmbrăcate. Artista a optat pentru o salopetă albă cu trenă, creată de Brandon Maxwell.

Lady Gaga

Elegantă și sexy a fost și Olivia Munn, care a ales o rochie roșie Stella McCartney.

Olivia Munn

Vezi în galeria foto alte ținute reușite de la premiile Oscar 2016.

Sursa foto: Hepta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter