Bianca Drăgușanu și Alex Bodi divorțează la doar 3 luni de la căsătorie

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 07 noiembrie 2019, 13:23
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au divorțat. Cei doi și-au spus adio la doar trei luni de când au semnat actele în fața ofițerului stării civile.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au divorțat, iar vestea a luat prin surprindere pe toată lumea, având în vedere că cei doi și-au jurat iubire veșnică în urmă cu doar trei luni. Pe data de 1 august, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au căsătorit civil și păreau mai fericiți ca niciodată.

Se pare că entuziasmul momentului a trecut, iar cei doi și-au dat seama că sunt foarte diferiți și le este imposibil să continue împreună: „Relaţia mea cu Bianca s-a încheiat. Am constatat că nu avem intenţii comune, am considerat amândoi că este mai ok. Am depus actele de divorţ, termenul este pe 2 decembrie, avem câteva zile de gândit, dar noi doi am considerat că cel mai este să o luăm pe drumuri separate că nu ajungem la un punct comun. 

Am ajuns la un nivel prea înalt al relaţiei şi decât să ajungem la alte finaluri sau să ne compromitem, că suntem oameni maturi, am considerat că este mai bine să evităm. Munca mea nu-mi permite să stau prea mult în ţară, ea îşi neglijează job-ul. Noi ne-am promis unul celuilalt ca la următoarea ceartă să se încheie. Am stat de vorbă, nu se poate conforma cu anumite chestii, ea amplifică greşelile mele şi a stabilit că nu merităm niciunul stres şi nervi”, – a declarat Alex Bodi pentru Spynews.

Vezi imagini cu Bianca Drăgușanu și Alex Bodi în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter