Bianca Drăgușanu, despre Gabi Bădălău: „Un copil nehotărât”

De Unica.ro, pe

Bianca Drăgușanu (40 de ani) și Gabi Bădălău (34 de ani) s-au despărțit în aprilie 2022, după aproape 1 an și jumătate de relație. Recent, modelul a oferit noi detalii despre fosta relație, dar și despre fostul partener.

Bianca Drăgușanu, despre Gabi Bădălău: „Un copil nehotărât”

„Aceste personaje își dau seama pe parcurs că s-ar putea să nu fie destul de puternice, de asumate, de mature, că nu pot ține ritmul cu viața mea. (…) Eu știu ce vreau și ei se pierd pe drum. Eu îmi doresc un bărbat puternic, un bărbat asumat, un bărbat matur, un bărbat care să înțeleagă că timpul este cel mai prețios lucru pe care poate să mi-l ofere și că nu costă bani. Bineînțeles că îmi doresc lângă mine și un bărbat puternic financiar. Dacă nu are mai mulți bani decât mine, eu nu-l văd puternic”, a declarat Bianca Drăgușanu la Antena Stars, potrivit Spynews.

„Statutul meu e complicat. Acum sunt cum mă vezi, roz și singură. Eu sunt un om care iartă, iartă, iartă… până când nu mai iubește. E posibil să fi ajuns la momentul în care nu mă mai interesează să mă mai întorc. Nu sunt cenușăreasa să-mi pierd pantoful, eu sunt Bianca Drăgușanu. (…) Sunt singura femeie mințită, înșelată? Nu sunt! Și pe Angelina Jolie a înșelat-o Brad Pitt. Nu mă interesează lucrurile astea. Sunt superficiale, din punctul meu de vedere. Lucrurile astea nu mă pot răni, mi se par joacă imatură. (…) Eu sunt o femeie foarte puternică. O femeie care își dorește, poate, la rândul ei, să fie dominată. Dar pentru asta trebuie un bărbat puternic, nu un copil nehotărât în viață”, a completat.

Bianca și Gabi au versiuni diferite privind motivele despărțirii lor. Afaceristul susține că a fost vorba despre o „nepotrivire de caracter”, Bianca fiind mult prea „agitată și vulcanică” pentru el. Surse din preajma fostului cuplu susțineau recent că părinții lui Gabi nu au încurajat relația lui cu modelul. Cu toate acestea, Bianca a explicat la „Xtra Night Show”:

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cătălin Botezatu, despre Bianca Drăgușanu: „E creația mea și ea știe asta”

De ce afecțiune suferă Bianca Drăgușanu. „Singurul lucru pervers din corpul meu”

Cât costă operația de cantopexie pe care Bianca Drăgușanu și-a făcut-o

„Nu a fost vorba niciodată despre familie, ci strict despre el. E un om care nu își asumă nimic. Trăiește în două lumi, nu știe ce vrea. Nu pot să stau cu un bărbat care nu știe ce vrea și care nu știe să mă facă fericită. (…) Dacă ești dezorientat, lasă-mă în pace! Eu sunt prea agitată pentru el? Nu poți să ții ritmul cu mine, la revedere! (…) El către familia lui a dat informația greșită de la bun început. Dacă a fost cineva de vină nu au fost părinții lui”.

Un alt motiv al despărțirii ar fi fost infidelitatea afaceristului. Modelul l-a surprins în compania mai multor femei, în timpul unei petreceri. Bianca ar fi spart ușa imobilului din Pipera în care Gabi se afla și ar fi început să lovească cu o bâtă de baseball femeile din apartament. Gabi Bădălău ar fi fugit parțial dezbrăcat din calea modelului.

„Nu sunt de fier chiar dacă vreau să par. Mă afectează anumite circumstanțe, dar eu le depășesc foarte ușor”, declara Bianca despre cele întâmplate, tot la „Xtra Night Show”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter