Ben Affleck, internat din nou la dezalcoolizare, cu ajutorul fostei sale soții, Jennifer Garner

De Oana Dinu, pe
Actorul american a ajuns din nou la o clinică de dezintoxicare, la rugămințile fostei sale soții, Jennifer Garner. Acesta se luptă cu dependența de alcool de mai mult timp.

După ce a cerut ajutorul specialiștilor în 2001 și în decembrie 2017, Ben Affleck s-a internat din nou într-o clinică de dezalcoolizare. Cea care l-a ajutat pe actor să ia această decizie a fost Jennifer Garner, fosta lui soție. Deși cei doi au divorțat în 2015, au rămas apropiați pentru a avea grijă împreună de cei trei copii ai lor, conform Daily Mail.

Jennifer a organizat o intervenție pentru a-l influența să își rezolve problemele și să scape de dependența de alcool. Actrița a fost văzută la locuința lui Affleck din Pacific Palisades. Tot ea a fost cea care l-a condus și la clinica din Malibu.

Conform presei internaționale, actorul în vârstă de 46 de ani a început să bea din nou în exces în ultima perioadă, pe care a petrecut-o alături de modelul Playboy Shauna Sexton, după despărțirea de iubita lui, producătoarea Lindsay Shookus.

Dublu câştigător al premiului Oscar, Ben Affleck  s-a remarcat cu roluri din filme precum „Good Will Hunting”, „Dogma”, „Shakespeare îndrăgostit/ Shakespeare in Love”, „Pearl Harbor”, „Daredevil” şi „Jocuri la nivel înalt/ State of Play”.

Citește și: 

Cum răspunde actrița Asia Argento la acuzațiile de agresiune sexuală

Motivul pentru care Prințul William și Kate Middleton nu dețin custodia celor trei copii

Sursă foto: northfoto.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter