Andreea Antonescu și noul său iubit, primele declarații despre relație

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 10 octombrie 2019, 16:20
Andreea Antonescu a făcut primele declarații despre relația pe care o are cu Ștefan Manolache. Cei doi au fost surprinși sărutându-se în timp ce se aflau la cumpărăuti, iar acum au venit și explicațiile, oferite, pe rând, de amândoi.

Andreea Antonescu, în vârstă de 37 de ani, nu a semnat încă actele de divorț, deși și-a asumat în mod public despărțirea de soțul său, Traian Spak, cu care este căsătorită din 2011 și împreună cu care are o fetiță, pe nume Sienna, în vârstă de 8 ani. Cu toate acestea, artista a început o nouă relație cu un jurnalist care este cu 10 ani mai tânăr decât ea: „Ne-am cunoscut acum două-trei săptămâni, la petrecerea revistei Elle. Eu eram împreună cu Andreea, el venise împreună cu un reporter de la Acces Direct să ne ia interviu. Și s-a nimerit că el să mă intervieveze pe mine. Atunci a fost prima oară când ne-am văzut, nu ne cunoșteam de dinainte, așa cum deja se speculează. Apoi, el a făcut pași spre mine, am început să ieșim. Practic, ne-am văzut de câteva ori până acum, este o relație în stadiu incipient, nu am prea multe de zis momentan. Vom vedea ce se întâmplă în viitor. Atunci când am fost fotografiați de paparazzi plecasem de la o filmare și el a venit să mă ia cu mașină lui, întrucât a mea avea ceva probleme. Pentru mine rămâne valabil ce am spus și până acum, fetiță mea și muzică îmi ocupă foarte mult timp, așadar vom vedea ce va fi pe plan sentimental.”, – a dezvăluit Andreea Antonescu pentru VIVA!.

Ştefan Manolache, la rândul său, a făcut și el o declarație despre relația cu artista: „Andreea este o femeie superbă, o femeie matură, o femeie hotărâtă. Da, suntem împreună. Suntem bine. Ne este bine împreună”, – a spus Ştefan Manolache pentru Spynews.ro.

Ștefan Manolache, fiul consilierului județean și afaceristului Mircea Manolache, este recunoascut ca un adevărat Don Juan. Printre cuceririle sale se numără fata Catincăi Roman, Silvia Popescu, fosta concurentă de la „Bravo ai stil” și Ioana Grama, una dintre cele mai cunoscute bloggerițe din România.

Vezi imagini cu Andreea Antonescu și noul său iubit, Ștefan Manolache, în galeria foto de mai sus!        

Sursă foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter