Amna, primele declarații după eliminarea de la „Survivor România” 2021

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 15 septembrie 2022, 23:08

Amna (36 de ani) a fost prima concurentă care a părăsit competiția „Survivor România” 2021. Artista, care a făcut parte din echipa Faimoșilor, a fost eliminată în ediția difuzată de Kanal D pe 17 ianuarie 2021. Și de la Războinici a plecat un concurent, Lucian Barbu, profesor de înot, însă din cauza unei accidentări.

Amna, primele declarații după eliminarea de la „Survivor România” 2021

După eliminarea sa din competiție, Amna a scris în mediul online: „Din cauza problemelor de sănătate, doctorii spun că organismul meu nu e pregătit pentru un zbor atât de lung. Așa că sunt nevoită să mai rămân câteva zile aici. Abia aștept să pot să vin A C A S Ă”.

„Din păcate, drumul meu la Survivor România 2021 s-a încheiat. Chiar dacă m-am confruntat cu câteva probleme SERIOASE de sănătate, am încercat să dau tot ce am mai bun. Ieri am ieșit din spital și abia aștept să ajung ACASĂ‼️”, mai scrisese cu o seară înainte.

„Sunt mult mai puternică. Mi-am depășit niște limite. Am învățat să stau cu mine, nu apucam niciodată să stau cu mine. Așa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Colegii mei nu mai sunt colegi, sunt prieteni, familie. Vreau să-i aplaud din tot sufletul”, a mai spus în cadrul competiției TV.

Solista va reveni acasă unde este așteptată de fiul ei, David, în vârstă de 6 ani și jumătate. În vara anului 2019, artista confirma că a divorțat de tatăl fiului ei după o relație de 12 ani, dintre care 9 de căsnicie.

În urma despărțirii, Amna s-a dedicat fiului ei, David, și carierei muzicale. „Nu este un subiect foarte plăcut, dar cred că este comun, mai ales în această perioadă a pandemiei. (…) Sunt foarte bine acum, alături de băiețelul meu. Ne-am mutat în casă nouă. (…) Cred că imediat după divorț m-a ajutat incredibil de mult munca. Muzica, prietenii și sportul, mult sport. Îmi place să fac sport. Asta a funcționat la mine. Fiecare femeie are ritmul ei”, spunea cântăreața în octombrie 2020, în emisiunea „Vorbește lumea”.

Foto: Instagram

Citește și:

Claudia Pătrășcanu, noi acuzații la adresa lui Gabi Bădălău. De ce vrea custodia totală a fiilor lor

Adela Popescu, însărcinată pentru a treia oară! Prima imagine cu burtica

Gina Pistol radiază în ultimele luni de sarcină: „Intrigant de frumoasă!”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter