Cum arată Elena Boncea. Fiica Loredanei Groza a suferit o transformare uluitoare

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 22 mai 2023, 11:10

Loredana Groza este una dintre cele mai cunoscute femei din România, însă fiica ei, Elena Boncea, preferă să rămână de cealaltă parte a camarelor de luat vederi. Tânăra în vârstă de 25 de ani este o prezență rară în spațiul public, dar are o mulțime de proiecte pe plan profesional.

Elena este apropiată de celebra ei mamă, dar nu îi place să se expună pe rețelele de socializare și nici nu obișnuiește să apară în emisiuni televizate. Astfel că nu mulți știu cât de transformată este acum fiica Loredanei, care în luna iulie va împlini 25 de ani.

Cum arată Elena Boncea, fiica Loredanei Groza, la 25 de ani

Timpul a trecut iar Elena a devenit o tânără superbă. Fiica Loredanei și a lui Andrei Boncea seamănă izbitor cu mama sa, care profită de fiecare ocazie pentru a se mândri cu ea.

Deși Elena Boncea nu mai folosește contul de Facebook de ceva timp, iar cel de Instagram nu este disponibil tuturor, Loredana Groza obișnuiește să publice pe paginile ei de socializare imagini cu fiica sa, cu care are o relație de invidiat.

În urmă cu două luni, cele două au făcut o călătorie lungă în India, unde au ales să se bucure de viața simplă, fără cazare la hoteluri de cinci stele și chiar au mâncat în localuri obișnuite.

Săptămâna trecută, Loredana și Elena Boncea au făcut o nouă călătorie, de data aceasta destinația fiind una mai aproape de țară. Mama și fiica au trăit o nouă experiență de neuitat în Veneția.

Admiratorii Loredanei de pe rețelele de socializare au reacționat rapid pe fotografiile în care artista apare alături de fiica sa.

„Sunteți minunate”, „Parcă ați fi gemene”, „Sunteți superbe”, „Așa mamă, așa fiică, minunate”, sunt cânteva din comentariile lăsate de internauți.

Citește și: Loredana Groza, surpriză de proporții. Artista apare nemachiată în cel mai nou videoclip / Video

Citește și: Loredana Groza preferă naturalețea atunci când își lucrează abdomenul. Cum s-a afișat la sală, la 52 de ani

Cu ce se ocupă Elena

La cei 25 de ani ai săi, Elena are un CV impresionant. Potrivit profilului de pe rețeaua de socializare Facebook, fiica Loredanei Groza este Production Worker la All Together Now, precum și managerul lui Jean Gavril și producător la Capital FM. Mai mult, tânăra spune că este cântăreață și compozitoare.

De asemenea, Elena Boncea scrie că a lucrat la casa de înregistrări a lui Smiley, HaHaHa Production, unde a fost asistent personal.

Citește și: Loredana Groza, show incendiar într-un club din Mamaia. Cum s-a afișat artista. „Ceva spectaculos!”

Citește și: Cât câștigă Inna, Loredana Groza și Delia. Ce onorarii au unii dintre cei mai mari artiști din România

În urmă cu mai mult timp, Elena a vorbit despre relația pe care o are cu Loredana Groza.

„Este greu să ai o mamă celebră câteodată, poate fi și enervantă și nu mă ascultă. Mami e și dramatică. Eu cânt puțin, dar în general sunt o pacoste”, a afirmat Elena Boncea, potrivit Wowbiz.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată Elena Boncea, fiica Loredanei Groza, la 25 de ani

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter