Carmen Iohannis nu va participa la greva profesorilor de luni. Prima doamnă a României se va prezenta la școală

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 19 mai 2023, 13:22

Carmen Iohannis nu va participa la greva profesorilor de luni, 22 mai. Prima doamnă a României se va prezenta la ore, întrucât nu este membru de sindicat și nici nu a semnat lista.

Astfel, soția lui Klaus Iohannis își va ține orele la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, în timp ce colegii ei vor intra în grevă.

Carmen Iohannis nu va intra în grevă alături de ceilalți profesori

Deși toți profesorii de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu vor intra în grevă, împreună cu celelalte cadre didactice din țară, Carmen Iohannis a decis să nu ia parte la acest manifest, notează Digi 24.

Astfel, elevii cu care prima doamnă va avea ore, vor fi nevoiți să se prezinte la școală.

Potrivit sindicatelor, luni, 22 mai 2023, de la ora 8:00, peste 150.000 de profesori și alți angajați în învățământ intră în grevă generală.

Luni, profesorii vor avea obligația de a merge la școală, însă nu vor intra la ore. Astfel, liderii sindicali le cer părinților să nu își trimită copiii la școală în această zi.

În timp ce greva va fi ținută în școli, grădinițe și licee, profesorii din cadrul universităților vor avea doar o grevă de avertisment.

Citește și: Carmen Iohannis și-a schimbat designerul pentru încoronarea Regelui Charles. Cum s-a afișat soția lui Klaus Iohannis

Citește și: Cătălin Botezatu analizează ținutele purtate de Principesa Margareta și Carmen Iohannis la încoronarea regelui Charles. Greșeala făcută de prima doamnă / Exclusiv

Citește și: Dispută între designerii care au îmbrăcat-o pe Carmen Iohannis la încoronarea Regelui Charles. Irina Schrotter și Eli Lăsean i-au răspuns lui Cătălin Botezatu

Citește și: Carmen Iohannis s-a îmbrăcat în alb în Argentina și nu a dat greș. Ce detalii au atras atenția

Klaus Iohannis, susține cerințele profesorilor

În timp ce soția sa va merge la școală pentru a-și ține cursurile, Klaus Iohannis a declarat că revendicările profesorilor sunt justificate.

„Solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptățite. Dacă dorim să avem în România un învățământ de foarte bună calitate, atunci trebuie să avem toate condițiile, nu doar școli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete dotate, trebuie să avem grijă și de cei care formează tânăra generație. Dascălii trebuie plătiți la adevărata lor valoare. O să insist pe această chestiune ca la Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de legea salarizării și grilele care se fac pentru învățământ să fie unele care, sigur, satisfac nevoile sistemului”, a afirmat președintele României.

Pe de altă parte, Marius Budăi, ministrul Muncii, spune că nu le poate promite profesorilor că salariile lor vor fi mărite, întrucât legea salarizării „nu se poate face peste noapte”.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter