Dana Budeanu, mesaj vehement pentru profesorii care fac grevă: „Cum să fie toți plătiți la fel? Niciodată!”

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Miercuri, 17 mai 2023, 18:38

Dana Budeanu a vorbit despre situația actuală din învățământul românesc și despre decizia profesorilor nemulțumiți de salarii de a intra în grevă.

Miercuri, 17 mai, are loc o grevă de avertisment în școlile din România, între orele 11:00 și 13:00.

Federațiile sindicale din Educație au anunțat “încetarea tuturor activităților specifice care ar trebui să se desfășoare în unitățile de învățământ preuniversitare de învățământ preuniversitar”, notează edupedu.ro. Cu alte cuvinte, în intervalul menționat, elevii nu vor face cursuri, ci vor fi doar supravegheați de profesori. În plus, luni, 22 mai, profesorii ar urma să intre în grevă generală.

Dana Budeanu, mesaj vehement pentru profesorii care fac grevă

„Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele.

Citeşte şi: Dana Budeanu, mesaj pentru Rareș Prisacariu, câștigătorul Românii au talent 2023: „Așa sar ei pe tot ce-i Dumnezeiesc, copile!”

Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ procentul de grevă este de 71,29% din totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult. (…) Acesta este rezultatul, este voinţa oamenilor de a declanşa conflictul colectiv de muncă şi de a intra în grevă generală”, a declarat, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, potrivit sursei amintite anterior.

Dana Budeanu: „Eu sunt pentru creșterea salariilor tuturor. Pe merit!”

Dana Budeanu a comentat decizia cadrelor didactice de a intra în grevă și spune că profesorii trebuie să aibă o salarizare conformă cu performanța acestora și de notele lor de la examenele de titularizare.

„Profesorii au mai fost în grevă. Nu știu dacă vă amintiți 2 ani de zile încontinuu în care nu s-a făcut școală deloc, nici măcar online. Puteți fi în stare să dați vina pe absolut oricine. Majoritatea profesorilor nu au vrut să mai intre la clasă nici după aceea.

Eu sunt pentru pentru creșterea salariilor tuturor, nu numai în în educație și în sănătate și peste tot… pe merit! Nu este nicio problemă. Sunteți de acord să intre profesor evaluat cu șapte la clasă? Eu nu, ca părinte! Sunteți de acord să fie salarizat la fel un profesor evaluat cu șapte, cu unu evaluat cu 10? Eu nu sunt.” – a precizat Dana Budeanu într-o intervenție la Antena 3.

Stilista vedetelor a mai spus că nu toți profesorii ar trebui să fie plătiți la fel, ci în funcție de rezultate și performanțe.

Citeşte şi: Dana Budeanu critică vedetele care își fac intervenții estetice: „Rățoi expandat, Donlad Duck, de ce minți că nu ai?”

“Niciodată! Cum să fie plătiți toți la fel? Dimpotrivă. Cum să fie plătiți toți la fel? Să fie plătiți în funcție de performanță! Păi avem profesori eminenți, mulți! Învățători extraordinari. Nu sunt toți la fel. Cum nu contează? Păi atunci nu mai contează nicio notă nicăieri. Astea sunt criteriile de evaluare, asta este (n.r. nota la examenul de titluarizare)” – a adăugat ea.

„Doar copiii noștri au de suferit, în particular”

Dana Budeanu a mai subliniat că elevii sunt cei care au cel mai mult de suferit din cauza situației din învățământ.

Citeşte şi: Dana Budeanu dă verdictul: „Numai amețitele nu gătesc de Paște. Femeile adevărate o ard Sanda Marin!” 

“Vreau să vă întreb de ce nu v-ați răsculat într-o grevă generală anul trecut, pe vremea asta? Că era dezastru! Vreau să știu și eu de ce profesorii nu au făcut grevă generală, cum au reușit să facă 2 ani de zile, când nu s-a făcut școală și când după aceea nu s-a vrut nici măcar recuperarea, care a fost chiar propusă de dl. Câmpeanu, cu rămasul peste vară, nu s-a vrut? Ok, am înțeles, toată lumea e nemulțumită. Doar copiii noștri au de suferit, în particular.”

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter