Trei idei greşite despre sex şi protecţie

De Stela Moisescu, pe

Când vine vorba de prevenirea unei sarcini sau a unei boli cu transmitere sexuală stăm prost la capitolul informare. Despre utilizarea corectă a anticoncepţionalelor ştiu doar…
… 40% dintre tinerii cu vârste sub 30 de ani. Prezervativul rămâne şi el un mister pentru 30% dintre ei. În mod paradoxal, doar unul din 10 conştientizează că este dezinformat în materie de sex.
 
Potrivit unui studiu realizat de „The National Campaign to Prevent Teen and Unplanned Pregnancy” încă circulă mituri în materie de sex în rândul tinerilor care pot duce la o sarcină neplanificată sau la contactarea unei boli cu transmitere sexuală.

Iată-le pe cele mai şocante dintre ele!

6 din 10 femei iau în considerare posibilitatea că sunt infertile dacă n-au rămas însărcinate în urma unui contact sexual neprotejat, arată msn.com.

Ei bine, şansele de a rămâne însărcinată pe parcursul unui an sunt de 85%, aşa că este absurd să pui în balanţă infertilitatea, în loc să calculezi perioada de ovulaţie.

Publicitatea negativă asupra anticoncepţionalelor chiar funcţionează! Mai mult de o treime din respondenţi consideră că folosirea anticoncepţionalelor este mai periculoasă pentru sănătatea femeii decât o sarcină.

Aducerea pe lume a unui copil este de fapt de 20 de ori mai riscantă decât folosirea pilulelor contraceptive timp de un an.

Un alt mit controversat care circulă printre tineri este că două prezervative sunt mai eficiente decât unul singur. Aproape unul din trei bărbaţi s-ar încrede în această tactică de „extra protecţie”.  

În realitatea situaţia stă tocmai pe dos: două prezervative asigură mai puţină protecţie decât unul singur!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter