Luli August Sturdza: o personalitate pentru care excepţionalul era datorie

Aşa s-au întâmplat, aşa le-am însemnat… de Luli August Sturdza, cu ilustraţii din lucrările autoarei și o prefață de Adrian-Silvan Ionescu este unul dintre cele mai frumoase volume de memorii apărute la Humanitas.
Mozaicul memorialistic pe care pictoriţa, graficiana, artista și decoratoarea Luli August Sturdza (Bucureşti, 1922  Los Angeles, 2000) l-a lăsat în urmă, reprezintă o mărturie a unei vieţi aventuroase şi a unei personalităţi de o fermecătoare originalitate.
Ca să înţelegeţi ce fel de om era, iată un mic portret din amintirile Monicăi Lovinescu despre prietena sa din tinereţe: „Îşi semna picturile Luli August Sturdza. Semnătura ei o regăseai de fapt în felul ei de a picta, îmbinând desenul şi culoarea cu obiectele şi umorul. Îmi timp ce noi, mai toţi tinerii în vacanţă la Mangalia, stăteam prin pensiuni şi chiar şi la unicul hotel din staţiune, ea îşi instalase cortul în curte la Menarù (turcoaica noastră, prietena tuturor artiştilor). Luli vindea, pentru a se întreţine, cordoane în lemn pictat la capul digului de la Mangalia şi părea o imagine de film: tânără, suplă, sportivă, cu râsul ei cel autentic al lipsei de prejudecăţi. Am aflat că Luli trecuse apoi în rezistenţa împotriva comuniştilor, făcând parte dintr-un grup, Zurăscu, şi că o vreme o ascunseseră la ei acasă. Nu se lăudase niciodată, în exil, cu activitatea aceasta riscantă. Făcea parte din cei pentru care excepţionalul constituie o datorie“.
„Era o persoană de o uimitoare vitalitate, cu o imaginaţie debordantă, cu vaste cunoştinţe despre secolul al XIX-lea, din care părea că se întoarce spre a înfrumuseţa o lume mohorâtă de norii comunismului, nori care, în anii ’70, când am cunoscut-o, păreau să fie atotstăpânitori. În acel întuneric opac, prin spiritul ei alert, prin voioşia şi înclinaţia firească spre ludic, ea aducea în mediul celor ce o frecventau şi o iubeau o rază de lumină şi o speranţă că, totuşi, cerul se va limpezi“, spune şi istoricul Adrian-Silvan Ionescu.
Iar în volumul Aşa s-au întâmplat, aşa le-am însemnat… amintirile-i sunt împletite cu fantezie în fraze captivante, sincere, bonome, conturând episoade vesele şi triste, din care cititorul poate extrage exact ce-i trebuie sufletului său.

În exclusivitate pentru cititoarele unica.ro, un mic fragment din carte, ca să sărbătorim împreună Zilele Bucureştiului (14-16 septembrie, în parcul Herăstrău):

„Pe Şoseaua Kiseleff
(…) Şoseaua Kiseleff, mult arcuită, pavată cu piatră de râu lustruită oglindă de roatele trăsurilor şi copitele cailor, e promenada de căpetenie a Bucureştilor între cele două războaie. Fetele de pension îi zic „la şosé“ şi se pozează grupuri în faţa cutiilor de lemn pe trepied înalt ale fotografilor LA MINUT. Kiselefful nu e o şosea, o stradă, un drum al unei capitale. E SĂRBĂTOAREA oraşului. E umbră. Răcoare. Foşnet. Miros de tei. (Şi puţinii salcâmi îşi au vremea lor.) Cucii îşi răspund dintr-un parc într-altul. De la verdele palid din martie la arămile toamnei, la albul-fără-pată al straturilor de zăpadă, nu lipseşte nici o culoare. Bătăi cu flori. Expoziţie de automobile. Fanfară militară. Sănii cu zurgălăi. Nu lipseşte nici o manifestare a bucuriei. Între solstiţiul de vară şi echinox, când crapă de ziuă se aude privighetoarea.
Ierni grele cu zăpadă troienită. Decada ’30. La intrarea în şosea, pe rotundul pieţii, staţia de sănii. Ilustrată proaspătă la naftalina memoriei, ca şi când ar fi pictată ieri. Muscali în caftane lungi de catifea (verde fund-de-sticlă, roşu-sfeclă, cafeniu-obosit), cu căciuli-cozonac din acelaşi material, înfun date peste urechi şi sprâncene pe feţele smede de pergament încreţit, tropăie zăpada cu pâslari în gerul dimineţilor de sărbătoare. Bat braţele cruciş până peste omoplaţi. Trecând pe lângă caii împopistraţi cu ciucuri de lână, potrivesc grijuliu scoarţele colorate, acoperindu-le spinarea. Din sforăitul cailor şi răsuflarea muscalilor, nori mici albi ca în pozele cu îngeraşi înconjoară şirul de sănii până vin muşteriii şi se umple şoseaua de veselia zurgălăilor. (…)“

Un ultim argument în favoarea unei lecturi care vă va umple sufletul de doruri pentru vremuri trecute şi pentru oamenii frumoşi din Micul Paris de-altădată – testamentul spiritual al artistei: „Mulţumesc fiecărui om al cărui drum s-a întâlnit vreodată cu al meu: de la fiecare am învăţat. Am învăţat de la grădinile pe care le-am îngrijit, de la animalele care au trăit în preajma mea. Am învăţat de la copacii sub care m-am odihnit. Câţiva, fiindcă de puţine ori mi-a fost dat să mă odihnesc. Dacă veţi vrea să faceţi o pomană pentru mine, stropiţi o plantă însetată, hrăniţi un câine flămând şi învăţaţi copiii să se uite la stele. Bogdaproste. Bucuraţi-vă de fiecare clipă.“ – Luli August Sturdza

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Un articol scris de Virginia Costeschi – Bookmag

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News