Ce spune frizura despre un bărbat. Ce personalitate au vedetele

De Diana Zagrean, pe

Află totul despre bărbatul din viaţa ta, după felul în care îşi tunde şi frezează părul. Vezi ce spune frizura despre un bărbat. Ce personalitate au bărbaţii celebri.

Tunsoarea „Cruise Control”

Tunsoarea lui Tom Cruise arată de parcă doar a dat cu mâna prin păr de dimineaţa, după duş. Dar în realitate, părul aparent neîngrijit este bine întreţinut şi aranjat fir cu fir să pară neglijent aruncat pe spate.
O astfel de frizură o întâlneşti la un tip care vrea să pară lejer şi fără griji, când, de fapt, este un obsedat de control.

Stilul business

În ultimii ani, stilul lui Jay-Z a evoluat de la rapper cu turul lăsat la mogul la costum, genul de bărbat care conduce mai mutle companii, scrie cărţi şi apare ca speaker la conferinţe despre antreprenori.
Dacă ai de-a face cu un tip tuns milităreşte, să ştii că ai dat peste un tip care a trecut de nebuniile tinereţii şi acum vrea să inspire seriozitate şi respect.

Piele la vedere

O chelie nu prea poate fi ascunsă sau tratată, dar poate fi purtată cu deminitate. Dacă tipul pe care îl întâlneşti are părul ca Larry David, asta înseamnă că sa împăcat cu ideea calviţiei şi pune accentul pe alte trăsături pentru a te cuceri. Nu încearcă să se ascundă sub o şapcă penibilă, sau o şuviţă lipită metodic pe zona cu probleme, ci îşi asumă vârsta şi moştenirea genetică. Este serios şi amuzant, ca să compenseze lipsa podoabei capilare.

Păr transparent princiar

Nu toţi bărbaţii chelesc în frunte sau creştetul capului. Există şi cazuri mai nefericite, de bărbaţi atrăgători, al căror păr părăseşte sediul în mod compact, rărindu-se uniform. Cum ar fi Prinţul William. Cu cât popularitatea lui creşte, cu atât părul se răreşte, dar asta nu îl face mai puţin simpatic şi plăcut. Dacă are părul foarte rar, dar îngrijit, bărbatul arată că este conştient de problemă, dar o tratează cu demnitate şi tact, refuzând să atragă atenţia asupra defectelor.

Tunsoare bine îngrijită

Chiar şi când nu joacă rolul unui vampir incredibil de sexy, suedezul Alexander Skarsgard reuşeşte să arate uimitor. Chiar dacă în afara ecranului nu mai are puteri de hipnoză vampirică, actorul reuşeşte să arate mereu ca scos din cutie, cu un păr blond superb. Este un tip încrezător şi care ţine mult la imaginea lui, deci nu o să iasă vreodată în trening, fără să se spele pe cap, nici măcar până la piaţă.

Sălbatic de sexy

Jason Momoa a făcut carieră din roluri de sălbatic războinic, după care femeile leşină sau suspină măcar. Fie că vorbim de perioada Conan Barbarul, de Stargate Atlantis, sau de mai proaspătul Khal Drogo din Game of Thrones (Urzeala tronurilor), actorul are un păr de vis.
Încrederea în sine pe care o emană, virilitatea şi aerul de barbar sălbatic care te va arunca pe umăr şi va fugi cu tine sunt puse în valoare de buclele brunete.
Vezi vedetele si frizurile lor în GALERIA FOTO de mai jos.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter