Câte controale antidoping a făcut Simona Halep anul trecut. Ce probleme de dopaj are România

De Laura Davidescu, pe
Ca orice sportiv de performanță, și Simona Halep este supusă regulat la controale antidoping. Recent, Federația Internațională de Tenis (ITF) a publicat lista sportivilor controlați în anul 2017 și numărul controalelor.

Astfel, conform rapoartelor ITF, Simona Halep a fost testată de 4-6 ori în timpul competițiilor și de peste șapte ori în afara acestora în decursul anului trecut. Daneza Caroline Wozniacki, actualul număr 1 în clasamentul mondial, a fost testată chiar mai des, de peste 14 ori în total.

Nici celelalte românce nu au fost ocolite de controale antidoping: Mihaela Buzărnescu a fost controlată în timpul meciurilor de 1-3 ori, Irina Begu, la fel ca și Simona, iar Monica Niculescu chiar mai des.

Horia Tecău a fost controlat doar în competiții, de 4-6 ori, la fel ca și Marius Copil.

Aceste controale antidoping nu includ decât testările internaționale, fiind posibil ca, pe lângă acestea, sportivii să mai fi fost supuși unor teste și din partea Agenției Naționale Antidoping.

Nu se mai fac controale antidoping la București

Din păcate, în această privință, avem vești proaste. În urmă cu câteva zile, în data de 15 februarie, Agenția Internațională Antidoping (WADA) a anunțat suspendarea acreditării laboratorului de la București pe o perioadă de șase luni. Această suspendare vine după suspendarea temporară din 29 noiembrie 2017, decisă  după “o serie de neconformități față de standardele internaționale de laborator”. Din toamnă, activitatea laboratorului românesc antidoping a fost supusă unui control realizat de un comitet interdisciplinar independent, în urma căruia a rezultat această nouă suspendare.

Până la remedierea standardelor și ridicarea suspendării, toate probele antidoping recoltate în România vor trebuie trimise pentru analize la laboratoarele din străinătate.

Sursa foto: Northfoto

S-ar putea să te intereseze și:

Sfaturile Valeriei Van Groeningen pentru maratoniști

Ce poți face dintr-o minge de tenis

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter