Toni Iuruc a confirmat divorțul de Simona Halep

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 07 septembrie 2022, 19:19

La nici un an de când au făcut cununia civilă, Simona Halep (30 de ani) și Toni Iuruc (42 ani) urmează să divorțeze. Cei doi aveau programată ceremonia religioasă la începutul lui noiembrie.

După ce Prosport a anunțat că Simona Halep și Toni Iuruc urmează să divorțeze, la nici un an de la căsătorie, Toni Iuruc a declarat că nu dorește să comenteze pe baza acestui subiect și a negat că divorțul va avea loc joi, 8 septembrie, așa cum era informația inițială. „Nu comentez viața noastră privată… Nu, nu divorțez mâine… Nu mai insistați, no comment”, a spus soțul sportivei, în exclusivitate, pentru Fanatik.

Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, Iuruc a revenit asupra declarației sale și a confirmat despărțirea. “Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică… De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!” a declarat Toni Iuruc, în exclusivitate, pentru aceeași publicație, Fanatik.

Acesta este cel de-al treilea divorț al lui Toni Iuruc.

Simona Halep și Toni Iuruc erau împreună de 3 ani, cei doi căsătorindu-se pe 15 septembrie 2021, în Constanța. Căsătoria religioasă și petrecerea de după erau programate anul acesta, în noiembrie, la Cazino Sinaia.

”În noiembrie, facem nunta la Sinaia. Sperăm să fie ceva cu totul deosebit pentru noi, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Este viaţa noastră privată. Dacă vreţi să discutaţi de tenis, vă rog s-o întrebaţi pe Simona. Ea se ocupă de partea de tenis, ea este specialista, campioana familiei”, spunea Toni Iuruc, în urmă cu câteva luni, în exclusivitate, tot pentru Fanatik.

După ce zvonul divorțului s-a propagat în mass media, fratele sportivei a fost întrebat, de aceeași publicație, dacă informația este adevărată. ”Nu comentez, nu pot să comentez”, a fost singura declarație pe care a făcut-o Nicolae Halep.

Până la acest moment, jucătoarea de tenis nu a făcut nicio declarație despre divorțul de Toni Iuruc.

Potrivit informațiilor apărute în presă, înainte de a se căsători, cei doi ar fi stabilit ca în cazul unui divorț să nu împartă nimic și fiecare să plece din relație cu averea pe care o avea. De asemenea, cauza despărțirii Simonei Halep de Toni Iuruc ar fi că sportiva este mai mereu plecată de acasă.

Tot publicația Fanatik a scris că în luna iulie a acestui an, Simona Halep și Toni Iuruc au fost în vacanță, în Grecia, alături de mai mulți prieteni. Vacanța ar fi fost la insistențele părinților jucătoarei de tenis, care ar fi încercat să-i convingă să mai dea o șansă mariajului lor.

Toni Iuruc a mai fost căsătorit de două ori

Omul de afaceri a mai fost căsătorit de două ori, însă nici relațiile sale anterioare nu au durat prea mult. Alina, fost model, a fost prima soție a lui Toni Iuruc. Povestea lor de dragoste s-a încheiat rapid, pentru că afaceristul și-a acuzat fosta soție că l-ar fi înșelat.

În 2018, Toni Iuruc s-a îndrăgostit de o altă femeie, Liana, cu care s-a căsătorit pentru a doua oară. Nici cu ea nu a mai apucat să facă ceremonia religioasă, pentru că au divorțat după doar 10 luni de mariaj. Motivul ar fi fost tot infidelitatea soției. Potrivit Fanatik, la momentul divorțului Liana ar fi fost însărcinată, însă Iuruc era convins că nu este copilul lui.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter